sibiul, sufocat de cerșetori. un consilier local răbufnește: „afectează imaginea orașului”
foto: arhivă

Sibiul este sufocat de oameni care apelează la mila publicului. Cerșetorii profită de dărnicia și naivitatea celor care le ies în cale și îi abordează atât pe localnici, cât și pe turiști. Un consilier a ridicat problema în ședința Consiliului Local, cerând explicații reprezentaților Poliției Locale. Fenomenul pare să ia amploare, asta în ciuda amenzilor aplicate, care nu sunt plătite niciodată. 

Cerșetorii umblă pe mai toate străduțele din centrul urbei de pe Cibin. Se plimbă pe la terase, printre mese, în zona Catedralei Mitropolitane, prin locurile de promenadă și, cu îndrăzneală, îi abordează pe sibieni, dar și pe turiști. Aceștia profită de dărnicia și naivitatea oamenilor și, de multe ori, dacă nu obțin ceea ce își doresc devin recalcitranți. Cel mai grav este faptul că adulții își trimit odraslele pe stradă și le îndeamnă să apeleze la mila publicului. Fenomenul s-a extins dincolo de centru, astfel că cerșetorii pot fi văzuți și în cartiere, pe strada Mihai Viteazu, pe strada Semaforului și în alte zone intens circulate. 

Un consilier local a adus în atenția colegilor aceste aspecte, cerând ca fenomenul să fie gestionat cu mai mare strictețe.  

sibiul, sufocat de cerșetori. un consilier local răbufnește: „afectează imaginea orașului”

„Doresc să aduc în atenția dumneavoastră un aspect pe care îl văd ca pe o problemă și să exprim o rugăminte către Serviciul Public de Poliție Locală Sibiu, și anume numărul mare de cerșetori în zona centrală, și nu numai. De fiecare dată, fără excepție, cel mai bun exemplu fiind drumul spre primărie, astăzi când m-am întâlnit pe strada Cetății, pe strada Bălcescu și în Piața Mare, cu cerșetori. Când mă aflu în zona centrală, indiferent de zi sau oră, sunt abordat de cerșetori de toate vârstele și nu doar o dată, ci de multiple ori. În majoritatea cazurilor sunt aceleași persoane. Eu unul nu sunt de acord cu acest fenomen în orașul nostru, care este și o destinație turistică apreciată în România, și cred că, din păcate, afectează imaginea orașului, aspect confirmat și de cetățeni, și de turiști. Știu că Poliția Locală este prezentă, am citit rapoartele care confirmă acest aspect, am făcut și sesizări pentru cazuri concrete, dar doresc să mă exprim și pe această cale, rugămintea mea către Serviciul Public de Poliție Locală fiind de a urmări și de limita acesta fenomen și de a îmbunătăți siguranța și confortul în Sibiul nostru”, a spus Wolfgang Alexander Guib, consilier local FDGR.  

Poliția Locală are o singură măsură legală la îndemână în astfel de cazuri, și anume sancțiunea. Cerșetorii nu se tem însă de amenzi. Nu le plătesc niciodată și se întorc mereu în aceleași locuri. Majoritatea dintre ei nici nu sunt din județul Sibiu. 

„Legislația ne permite doar să îi amendăm. O persoană aptă de muncă, care cerșește, este amendată. Multe dintre persoanele care cerșesc în municipiul Sibiu nu au domiciliul în Sibiu”, a precizat Gheorghe Aldea, directorul Poliției Locale Sibiu. 

Citește și: Zonele din Sibiu unde cerșetorii și vânzătorii ambulanți își fac veacul. Peste 200 de amenzi date de Poliția locală

Ultima oră