csc șelimbăr în impas major în liga 2. conducerea clubului vine cu explicații

Echipa de eșalon secund CSC 1599 Șelimbăr nu a mai câștigat în ultimele 7 etape, dar directorul clubului, Cornel Stănilă este convins că rezultatele pozitive vor veni. 

”Călăreții roșii” au câștigat primul meci oficial din acest sezon, 3-1 la Cisnădie cu Metaloglobus București, după care nu mai reușit victoria în următoarele șapte jocuri. După 8 etape, Șelimbăr este pe locul 18 din 22 de echipe,  cu doar șase puncte.

Cornel Stănilă, directorul CSC 1599 Șelimbăr are toată încrederea în staff-ul tehnic condus de Constantin Schumacher, iar startul mai modest de sezon în Liga 2 era unul previzibil după schimbarea masivă de lot care a avut loc în vară, după reducerea drastică a bugetului.

”Nu se pune problema de a lua măsuri, este clar că e nevoie de timp, știam din vară ce ne așteaptă, sunt foarte mulți jucători noi, este nevoie de timp nu se poate închega o echipă peste noapte. Nu am mai câștigat de două luni, dar jocul mă mulțumește, avem ocazii, dar nu marcăm. Avem o echipă foarte tânără, media de vârstă este undeva la 20 de ani, sunt mulți debutanți la Liga 2 sau care au câteva jocuri la acest nivel. Ne-am asumat asta, este strategia clubului, să mizăm pe jucători tineri, sunt convins că rezultatele vor apărea, am încredere în staff, e greu să formezi o echipă cu jucători veniți de la Liga 3 sau care nu mai jucaseră la Liga 2. Din lotul din sezonul trecut au mai rămas 4,5 jucători, restul au plecat, sunt 8 jucători proveniți din Academie care fac parte din lot, 2 portari debutanți, nu e deloc ușor” a menționat Cornel Stănilă pentru Ora de Sibiu.

”Decizii de arbitraj greșite”

Directorul CSC 1599 Șelimbăr este convins că și unele decizii de arbitraj au dezavantajat echipa lui Constantin Schumacher. ”Sunt mai multe lucruri care au făcut să nu avem rezultate. La Afumați am avut un 11 metri neacordat, cu Voluntari nu s-a dat un cartonaș roșu la ilfoveni, la Piatra Neamț s-a dat lovitură liberă inexistentă pentru gazde în prelungiri, de unde a ieșit golul. Asta nu înseamnă că dăm vina pe arbitraje pentru situația în care ne aflăm, sunt și greșeli mari ale jucătorilor noștri, dar puteam avea mai multe puncte. Am avut ocazii mari cu Voluntari, Hunedoara, la Piatra Neamț a fost un joc mai puțin reușit.”

”Cel mai greu meci”

Echipa șelimbăreană poate relua șirul victoriilor sâmbătă, de la ora 11.00, când joacă la Cisnădie cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu, ultima clasată, care nu are nicio victorie în acest sezon. ”Va fi cel mai greu meci, Viitorul este cu cuțitul la os, își joacă șansa, trebuie să câștigăm de acum încolo”.

”Călăreții roșii” vor continua să joace la Cisnădie din rațiuni financiare. ”Momentan suntem pe același program al meciurilor acasă cu FC Hermannstadt. Dacă vreodată va veni un meci care să merite să plătim costurile pe Municipal, vom face demersurile, dar măcar să ne scoatem acele costuri de organizare, care sunt de 3,4 ori mai mari decât la Cisnădie. Momentan nici bugetul nu ne permite” a mai spus Cornel Stănilă.

csc șelimbăr în impas major în liga 2. conducerea clubului vine cu explicații

Ultima oră