Noii primari și consilieri își vor prelua mandatele. Primele cereri, depuse la Judecătoria Sibiu pentru validare
foto: arhivă

Primarii și consilierii locali aleși în urma scrutinului din luna iunie urmează să își preia mandatele. Primele dosare au fost înregistrate la Judecătoria Sibiu în vederea validării. 

Noii primari și consilieri își vor prelua mandatele. Primele cereri, depuse la Judecătoria Sibiu pentru validare

Mandatele actualilor primari și consilieri locali au ajuns la final la sfârșitul lunii septembrie, însă asta doar în teorie. Noii edili și consilieri aleși în 9 iunie își vor prelua mandatele abia după ce vor fi validați de instanță. 

La Judecătoria Sibiu au fost înregistrate, zilele acestea, primele dosare privind validarea mandatelor aleșilor locali. Va mai dura însă până când noii primari și consilieri își vor prelua funcțiile. 

„La nivelul instanței, în ceea ce privește mandatele consilierilor locali, au început să vină primele cereri și s-au format dosarele, dar în continuare așteptăm și alte cereri. În ceea ce privește validarea mandatelor primarilor, s-a sesizat din oficiu și săptămâna aceasta jumătate din dosare urmează să fie soluționate, iar săptămâna viitoare, cealaltă jumătate. Cererile au început să vină de vreo două zile. Procedura spune că cererile trebuie soluționate de judecător în termenul legal de 20 de zile”, a precizat, pentru Ora de Sibiu, Ioana-Maria Luca, în calitate de judecător delegat la biroul de informare și relații publice al Judecătoriei Sibiu. 

Judecătorii sunt obligați să valideze mandatele în termen de maxim 20 de zile. Ulterior, dosarele vor ajunge la Prefectură, acolo unde va urma o nouă rundă de proceduri birocratice, în așteptarea emiterii ordinelor prin care aleșii vor fi convocați la ședințele de constituire a Consiliilor Locale. 

Aleșii din Sibiu își vor prelua mandatele, cel mai probabil, la finalul lunii octombrie.

Citește și: Astrid Fodor a câștigat Primăria Sibiu. Cine sunt noii consilieri locali 

Ultima oră