Două licee din Sibiu decorate de Klaus Iohanis de Ziua Educației

În cadrul unei ceremonii festive de Ziua Mondială a Educației, președintele Klaus Iohannis a decorat mai multe unități de învățământ din România, printre care se numără și Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” și Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.

Două licee din Sibiu decorate de Klaus Iohanis de Ziua Educației

Președintele a subliniat importanța educației, afirmând: „Onorăm rolul esențial al tuturor celor care sunt parte a procesului de învățământ în ghidarea tinerilor noștri pe calea cunoașterii și a asumării valorilor pe care se construiește o societate liberă, prosperă și puternică. A te dedica formării unor întregi generații este una dintre cele mai frumoase vocații.”, relatează ȘtirileProTv.

Două licee din Sibiu decorate de Klaus Iohanis de Ziua Educației

Distincția acordată acestor unități, Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Mare Ofițer, recunoaște contribuția semnificativă a cadrelor didactice la dezvoltarea educației în România. Klaus Iohannis a fost elev și profesor la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, unde a predat timp de aproape 27 de ani, până la pensionarea sa recentă.

De asemenea, Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Ofițer a fost acordat și altor școli din județul Sibiu, inclusiv Școlii Gimnaziale din Ocna Sibiului și Școlii Gimnaziale „Aurel Decei” din Gura Râului.

Cu ocazia acestei festivități, Iohannis a ținut să le transmită celor care activează în domeniul educației „La mulți ani!” și a subliniat importanța modelelor de urmat în viața elevilor.

Ultima oră