Un sibian s-a aflat pe podium la un campionat de masaj ce a avut loc, zilele trecute, la Paris. Radu Gligor s-a întors acasă cu o medalie de aur.
România a participat, în perioada 6 – 7 octombrie la Nations Massage Tournament, un campionat important de masaj care s-a desfășurat la Paris. Alături de echipa din țara noastră s-au aflat concurenți din Armenia, Belgia, Danemarca, Franța, Elveția, Serbia, Spania, Ucraina și Thailanda.
Sibianul Radu Gligor, liderul echipei României, a reușit să obțină un rezultat impresionat la acest campionat, ocupând locul 1 la categoria Freestyle Beauty Facial. Echipa României a obținut, totodată, medalia de bronz la Turneul de masaj al Națiunilor.
Din echipa României au făcut parte și: Radu Drăgan (membru juriu), Filip Alexandru- (categoria Wellness Lomi-Lomi), Luca Vali (Nuad Thai), Kinga Jenei (sport), Kinga Deutsch (Ayurveda).
„Împreună cu toată echipa am adunat punctaj, iar România a urcat pe podiumul Națiunilor de Masaj pe locul 3, cu medalia de bronz. Locul 1 a fost ocupat de colegii din Serbia, locul 2 de colegii din Franța, motiv pentru care îi felicităm pentru prestațiile lor. Suntem bucuroși că am reușit să urcăm România pe harta Wellness-ului, unde am avut toata admirația și felicitările de la președintele juriului francez Jean-Guy de Gabriac și din partea organizatorilor Tony Malfone și David Grand. Împreună am dovedit că suntem o echipă unită și mulțumim tuturor susținătorilor și sponsorilor implicați în experiența noastră de la Paris”, a spus sibianul Radu Gligor.
Radu Gligor are 34 de ani, iar de 14 ani încoace este terapeut maseur SPA și terapii complementare. Sibianul predă cursuri de masaj corporal, facial, masaj thai și este instructor certificat de yoga.