meci de cupă pentru fc hermannstadt. sibiul pornește teoretic cu prima șansă
foto FC Hermannstadt - Facebook

Marți, mercuri și joi sunt programate meciurile din prima etapă a fazei grupelor Cupei României la fotbal. Participă, pe lângă echipe din prima ligă, alte șapte din liga secundă și patru din Liga a III-a, relatează Mediafax.

În grupa A, marți, de la ora 21.00, este programată partida Campionii FC Argeș – CFR Cluj, iar miercuri, de la ora 15.00, meciul CS Afumați – Ceahlăul Piatra Neamț.

Joi, de la ora 21.00, FC Botoșani va întâlni FC Rapid. „Toată suflarea rapidistă așteaptă cu nerăbdare un trofeu, iar Cupa României și locul de cupe europene asigurat de această performanță ar fi o mare realizare, aproape de nivelul investițiilor recente în Giulești. Rapidul lui Marius Șumudică merge la Botoșani și pentru a-și lua revanșa după un 0-2 care a tulburat apele bucureștenilor, la începutul acestei luni, în campionat”, scrie frf.ro. Cele două formații s-au duelat în grupe și ediția trecută din Cupă, tot la Botoșani. A fost 3-1 pentru trupa din Capitală, dar ambele echipe s-au resemnat cu ieșirea din competiție la nivel de grupă.

În grupa B, marți, de la ora 14.30, este programat meciul Agricola Borcea – ACS Petrolul 52, iar miercuri, de la ora 21.00 Dinamo – FCSB.

„Derby de România, meciul care ține cu sufletul la gură cei mai mulți români, acum și cu o amplitudine sporită a orgoliilor angrenate în duel, câtă vreme confruntarea recentă din campionat s-a încheiat cu un 2-0 convingător în favoarea roș-albaștrilor. Dinamo a început reconfortant acest sezon fotbalistic iar Cupa României poate fi o pârghie de aur spre cupele europene dacă elevii lui Kopic vor găsi resursele necesare pentru punct sau puncte în derby de România și prestații cu victorie în celelalte două meciuri din grupă”, arată FRF.

Joi, de la ora 18.30, se joacă Metalul Buzău – Universitatea Craiova.

În grupa C, marți, de la ora 18.00, are loc meciul Politehnica Iași – UTA Arad. FRF scrie că aceasta este un duel de prim eșalon, pentru două formații de tradiție ale fotbalului românesc, fiecare dintre ele putând prin Cupa României să atingă un reper al performanței în acest sezon parcă mai ușor decât prin campionat.

Miercuri, de la ora 15.00, are loc meciul Unirea Ungheni – FC Hermannstadt, iar joi, de la 16.15, Sănătatea Servicii Publice – Farul Constanța.

În grupa D, miercuri, de la ora 15.00, se joacă SCM Rm. Vâlcea – ACSM Reșița, de la ora 15.45 CSM Unirea Alba Iulia – Sepsi OSK și de la ora 18.00: AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Oțelul Galați.

Ultima oră