Începe Festivalul Național de Folclor Ioan Macrea. S-au vândut toate biletele

Începând de miercuri, 6 noiembrie 2024, Sibiul devine locul de întâlnire al ansamblurilor folclorice profesioniste din România, care vor face spectacol vreme de trei zile, alături de Junii Sibiului, cei care aniversează opt decenii de activitate artistică neîntreruptă.

Pentru a 26-a oară, acest festival național de folclor aduce un omagiu întemeietorului Junilor Sibiului, coregraful Ioan Macrea.

Începe Festivalul Național de Folclor Ioan Macrea. S-au vândut toate biletele

Pentru toate cele trei seri de spectacol biletele au fost epuizate, semn al interesului publicului sibian pentru folclorul românesc pus în scenă la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, motiv pentru care le aducem mulțumiri tuturor doritorilor de frumos, publicului spectator care încurajează prin prezență numeroasă și aplauze, acțiunile Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu.

„Cu multă emoție ne pregătim pentru o ediție de colecție a Festivalului IOAN MACREA, ediție în cadrul căreia Junii Sibiului vor fi aniversați, iată, în cadrul unui festival care poartă numele coregrafului din sufletul căruia s-a născut ideea Junilor Sibiului: tatăl meu, Ioan Macrea. Am pregătit pentru publicul spectator și telespectator trei seri de spectacole inedite, în care atât Junii Sibiului, cât și artiștii și ansamblurile folclorice invitate, vor scrie încă o filă de poveste a festivalului, pe scena Centrului Cultural Ion Besoiu. Le mulțumesc tuturor celor care au arătat un interes extraordinar pentru festivalul nostru și în 38 de minute au achiziționat toate biletele din cele trei seri de spectacol, iar pentru cei care nu au reușit să mai găsească bilete disponibile, spectacolele se vor difuza live în mediul online și ulterior pe TVR 1.”, transmite Silvia Macrea, managerul CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu.

Pe lângă cele trei seri de spectacole pregătite pentru publicul sibian, doritorii se vor bucura gratuit de proiectarea filmului-documentar „Junii Sibiului…O poveste fără de sfârșit”, miercuri, 6 noiembrie, începând cu ora 12:00, la Sala Studio” din incinta Centrului Cultural „Ion Besoiu”.

Evenimentele vor fi transmise live atât pe paginile oficiale de FacebookAnsamblul Folcloric Profesionist Cindrelul-Junii Sibiului”și „Centrul Creației Junii Sibiu”, cât și pe canalul oficial de YouTube„Ansamblul Cindrelul Junii Sibiului”.

Spectacolele sunt prezentate de Iuliana Tudor.

Programul Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea” 2024 – Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu

6 noiembrie, ora 18.00

Ansamblul Folcloric Național „TRANSILVANIA” – Maramureș și Andreea Ghițiu, Deți Iuga
Ansamblul Folcloric Profesionist „BUSUIOCUL” – Bacău și Paula Florescu, Gabriela Comăneci, Vasilica Tătaru
Ansamblul Artistic Profesionist „DOINA GORJULUI” –Gorj și Ileana Lăceanu, Alexandra Bleaje
Ansamblul Artistic Profesionist „CONSTANTIN ARVINTE” – Iași și Andrei Balan, Simona Mazăre
Ansamblul Artistic Profesionist  „MUREȘUL” –Mureș și Maria Sântean Faghiura, Maria Neag, Livia Sorlea, Ionela Moruțan, Dorina Oprea, Leontina Pop

7 noiembrie, ora 18.00

Ansamblul Folcloric „DOR TRANSILVAN”- Cluj și Adriana Irimieș
Ansamblul Profesionist „BANATUL” – Timiș și Liliana Laichici, Roxana Goia, Andreea Chisăliță, Oana Stanca, Luminița Safta
Spectacol extraordinar „Ăsta-i neamul românesc!”:

Orchestra „Lăutarii” din Chișinău, dirijor Nicolae Botgros

Ansamblul Folcloric Profesionist „CINDRELUL-JUNII SIBIULUI

Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”

Adrian Neamțu, Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Gabriel Dumitru, Andreea Haisan, Alexandru Brădățan, Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Stana Stepanescu, Ilie Medrea, Alina Pinca, Bogdan Filimon, Cătălin Iancu, Mariana Anghel, Ionuț Fulea.

Coregrafia: Silvia Macrea

Asistent coregraf: Alesea Sas

8 noiembrie, ora 18.00

Ansamblul „CĂLUȘARII OLTULUI”- Olt
Ăsta-i Jocul Junilor Spectacolul generațiilor”:

Ansamblul Folcloric Profesionist „CINDRELUL-JUNII SIBIULUI”

Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”

Ansamblul Folcloric „Veteranii Junii Sibiului”

Viorica Telcean, Nelu Albu, Camelia Cosma Stoiță, Marcel Părău, Abigaila Budac, Viorica Țepeș, Traian Stoiță, Răzvan Năstăsescu, Sebastian Emanuel Stan, Ovidiu Homorodean, Gabriela Tuță, Aurora și Săndel Mihai, Mariana Risipitu, Marcel Raț, Virgil Bădiță, Ioan Taloș, Ioan Răulea, Adrian Neamțu, Veta Biriș, Dinu Iancu Sălăjanu, Sava Negrean Brudașcu, Nineta Popa, Nicoleta Voica, Nicolae FurduiIancu

Conducerea muzicală: Cristian Obrejan și Radu Dinescu

Coregrafia: Silvia Macrea

Asistent coregraf: Alesea Sas

Ultima oră