Mutu admite public că e gata să preia pe FC Hermannstadt, cu o condiție. ”Nu neg. E un risc, dar...”
foto Sport.ro

Adrian Mutu, fostul mare atacant al echipei naționale a României, ar putea reveni în Superliga din postura de antrenor al echipei FC Hermannstadt. „Briliantul” a dezvăluit în cadrul podcastului său, „DON MUTU”, că ar fi dispus să analizeze o ofertă de la clubul sibian dacă prietenul său și fostul colaborator, Daniel Nicolae, ar prelua funcția de președinte al clubului.

Mutu admite public că e gata să preia pe FC Hermannstadt, cu o condiție. ”Nu neg. E un risc, dar...”

Mutu, deschis la discuții cu FC Hermannstadt în anumite condiții

Mutu, care nu a mai antrenat de la despărțirea de CFR Cluj în primăvara acestui an, a recunoscut că există anumite condiții sub care ar fi dispus să preia conducerea tehnică la FC Hermannstadt.

Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Universitatea Craiova!

Acesta a subliniat că ar fi interesat de o colaborare dacă Daniel Nicolae, un apropiat al său cu care a colaborat bine anterior, ar ocupa postul de președinte al clubului. „Dacă Nicolae ar merge acolo și lucrurile s-ar schimba în bine, atunci, de ce nu? M-aș gândi serios la acest pas, mai ales că Hermannstadt este o echipă competitivă”, a spus Mutu.

FC Hermannstadt traversează o perioadă dificilă în Superliga, iar parcursul dezamăgitor din ultima vreme a adus tot mai multe speculații legate de o posibilă schimbare pe banca tehnică, unde antrenorul actual, Marius Măldărășanu, și-ar putea încheia mandatul.

CITEȘTE ȘI: Măldărășanu l-a “înțepat” pe Mutu: ”E o soluție pentru …” (video)

Mutu a subliniat importanța stabilității pentru a obține rezultate și a menționat că este conștient de riscurile implicate în preluarea unei echipe aflate în reconstrucție. „Este un risc, dar cariera noastră de antrenor înseamnă și asumarea unor astfel de provocări,” a adăugat acesta.

Măldărășanu, incert privind viitorul său la Hermannstadt

După înfrângerea recentă cu Rapid București, Marius Măldărășanu a afirmat că o eventuală plecare de la Hermannstadt va fi comunicată public. Situația sa devine tot mai incertă, ceea ce alimentează speculațiile că un nou antrenor ar putea prelua echipa din iarnă.

Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

Dacă schimbările anticipate se vor concretiza, iar Daniel Nicolae va accepta funcția de președinte al clubului, Adrian Mutu ar putea fi aproape de a începe o nouă provocare în Superliga, pregătind Hermannstadt pentru o primăvară decisivă.

Ultima oră