Prima reacție a lui Cosmin Vâtcă după demiterea de la ACS Mediaș

După despărțirea suprinzătoare de echipa de Liga 3 ACS Mediaș, produsă chiar zilele trecute, fostul antrenor al echipei, Cosmin Vâtcă a avut o primă reacție publică. 

Prima reacție a lui Cosmin Vâtcă după demiterea de la ACS Mediaș

Primul eșec al medieșenilor din acest sezon, 0-1 acasă cu ACS Tg. Mureș  a adus despărțirea suprinzătoare de antrenorul Cosmin Vâtcă. Cu o echipă tânără, trupa de pe malul Târnavei Mari a avut o comportare bună în seria de Liga 3, fiind clasată pe locul 4, cu 19 puncte din 10 etape, cu șanse mari de a juca din nou în play-off.

”Cu privire la situația recentă de la ACS Mediaș, tot ce pot spune este că, deși au existat schimbări majore la echipa, prin integrarea în echipă a tinerilor de la academie, prin obținerea unor rezultate importante și a unui parcurs pozitiv și constant în primele 10 meciuri, aceste realizări nu au mai fost considerate relevante în contextul actual al clubului. Mai mult, performanța unei echipe este posibilă doar atunci când munca este bazată pe corectitudine, principii solide și valori împărtășite de către toți cei implicați” a spus tehnicianul Cosmin Vâtcă.

Pentru fostul portar al Gazului Metan, scurta aventură la ACS Mediaș a fost prima sa echipă antrenată de nivel superior, după ce a mai activat până acum la Liga 4.

”Am acceptat cu entuziasm acest proiect într-un moment greu, în care șansele de reușită păreau minime, dar indiferent de circumstanțe, sper în continuare să își atingă obiectivele și să ofere tinerilor talentați din oraș oportunitatea de a-și împlini visul de a juca fotbal la cel mai înalt nivel” a mai adaugat Cosmin Vâtcă.

ACS Mediaș a anunțat că l-a numit ca antrenor principal pe Alexandru Curtean, care va colabora cu Eric De Oliveira, Dorin Roșca și Doru Dudiță.

Ultima oră