Incendiul de pădure de pe Valea Oltului ia proporții. Zeci de pompieri și voluntari luptă cu flăcările (foto)

Incendiul de vegetație izbucnit în pădurea de la Câineni, în județul Vâlcea, a intrat astăzi în cea de-a treia zi de activitate. Flăcările se extind rapid, iar pompierii și voluntarii continuă neobosiți lupta pentru a limita dezastrul, dar terenul accidentat îngreunează serios intervenția.

Incendiul de pădure de pe Valea Oltului ia proporții. Zeci de pompieri și voluntari luptă cu flăcările (foto)

Potrivit informațiilor oferite de Mediafax, duminică dimineața, echipele au reluat operațiunile de stingere, aducând în teren forțe sporite. În total, 22 de pompieri militari și 17 voluntari de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), Ocolul Silvic Câineni și Obștea Greblești lucrează împreună pentru a combate extinderea incendiului.

Suprafața afectată continuă să crească alarmant, flăcările mistuind până acum peste 38 de hectare de pădure. Extinderea este deosebit de rapidă în zona de sud, unde incendiul a cuprins deja 15 hectare, față de cele 10 hectare afectate anterior.

Incendiul de pădure de pe Valea Oltului ia proporții. Zeci de pompieri și voluntari luptă cu flăcările (foto)

Din cauza condițiilor dificile din teren și a riscului de extindere, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea a solicitat sprijin aerian și așteaptă sosirea unui elicopter special echipat pentru stingerea incendiilor. Deși misiunea este dificilă, echipele din teren rămân mobilizate și luptă neîntrerupt pentru a ține flăcările sub control.

Ultima oră