”La data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 10.00, ca urmare a activităților investigativ – operative desfășurate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu au depistat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Blăjel, în timp ce oferea spre vânzare, de la domiciliu, un detector de metale, fără a deține autorizația necesară.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vânzarea sau oferirea spre vânzare a detectoarelor de metale fără autorizație.” a declarat Elena Walter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.
Detectorul de metale găsit asupra bărbatului a fost ridicat în vederea continuării investigației.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.