Motocicliști enduro amendați cu 5.000 de lei pentru că au intrat cu motoarele în pădure la Gura Râului
FOTO - ARHIVĂ

Jandarmii sibieni au amendat un bărbat de 32 de ani și un altul de 25 de ani, pentru că au intrat cu motocicletele de enduro în fondul forestier de la Gura Râului. Un minor de 16 ani a avut și el aceeiași soartă.

Motocicliști enduro amendați cu 5.000 de lei pentru că au intrat cu motoarele în pădure la Gura Râului

În perioada 01-10 noiembrie 2024, jandarmii montani din județul Sibiu au continuat acțiunile de menținere a ordinii și protecție a mediului în zonele montane, depistând și sancționând trei persoane care au încălcat regimul silvic al fondului forestier.

Aceștia au fost identificați în timp ce circulau cu motocicletele pe un traseu din pădurea administrată de Ocolul Silvic Gura Râului, într-o zonă unde accesul vehiculelor este strict reglementat.

Echipajele de jandarmerie au acționat în zona montană, iar în urma verificărilor efectuate, au constatat că cei trei – un bărbat de 32 de ani, unul de 25 de ani și un minor de 16 ani – nu dețineau autorizațiile necesare pentru a circula în fondul forestier. Conform prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, aceștia au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 5000 de lei.

Acest incident face parte dintr-un set mai larg de măsuri implementate de Jandarmeria Sibiu, care include atât patrule de prevenire a încălcării legilor, cât și acțiuni de control în zonele de risc. De asemenea, jandarmii au continuat să desfășoare misiuni de menținere a ordinii publice în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș, având în vedere afluxul de turiști din această perioadă.

În plus, în perioada 1-10 noiembrie, jandarmii sibieni au legitimat peste 400 de persoane, aplicând un număr de 24 de contravenții, dintre care 14 au fost sancționate cu amenzi totalizând 10.200 de lei, iar 10 avertismente au fost emise pentru diverse încălcări ale ordinii publice, inclusiv consum de alcool în locuri publice și participare la scandaluri.

Ultima oră