Curtea Constituțională a României (CCR) se va reuni vineri, la ora 10:00, într-o ședință informală convocată joi seara, pentru a analiza noi solicitări de anulare a turului I al alegerilor prezidențiale. Potrivit surselor Antena 3 CNN, ședința a fost convocată de președintele CCR, Marian Enache, pentru a reevalua contestațiile depuse, după ce, joi, au fost respinse.
Se pare că au apărut elemente noi legate de desfășurarea primului tur al alegerilor, iar aceste aspecte vor fi discutate în cadrul ședinței de vineri. În acest context, CCR va examina contestațiile formulate de candidații calificați în turul II al alegerilor, iar sesizările vor fi luate în considerare în procesul de validare a alegerilor.
Printre cei care au depus contestații se numără publicația Calea Europeană, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului și Școala Națională de Studii Politice și Administrative, care au semnalat posibile nereguli după desecretizarea documentelor CSAT. De asemenea, Cristian Terheș, candidat în primul tur al prezidențialelor, a depus două contestații, una personală și una din partea PNCR, legate de fraudarea alegerilor și încălcarea suveranității naționale.
Documentele dezvăluite de Serviciul Român de Informații (SRI) arată implicarea unor rețele de TikTok coordonate pentru promovarea unui candidat, dar și interferența Federației Ruse prin atacuri cibernetice asupra infrastructurilor IT&C care susțin procesul electoral. De asemenea, SUA a avertizat România cu privire la riscul ca un candidat pro-rus să ajungă în funcția de președinte al țării.
Această ședință a CCR este esențială pentru stabilirea transparenței și legalității procesului electoral din România, iar rezultatele vor influența direcția alegerilor prezidențiale din acest an.
Ultima oră
- Incendiu la Micăsasa. Pompierii au salvat 5 porci și 30 de păsări acum 3 ore
- CJ Sibiu angajează un avocat pentru un proces cu o angajată de la o insituție din subordine acum 4 ore
- Transformă-ți corpul la Aria Sport Sibiu. Fitness, cycling și suport nutrițional acum 4 ore
- WizzAir renunță la tarifele exorbitante pentru apelurile către numărul de call center acum 4 ore
- Restricții pentru TIR-uri pe Valea Oltului. Două zile nu au voie să circule acum 4 ore