atacul rusiei din duminica floriilor considerat un semnal diplomatic

Într-o zi cu profundă semnificație religioasă pentru milioane de ucraineni, armata rusă a lovit în plin centrul orașului Sumî. Duminică, 13 aprilie 2025, două rachete balistice au căzut asupra zonei centrale a municipiului, provocând o tragedie cu bilanț provizoriu de peste 31 de morți și cel puțin 80 de răniți, între care și 10 copii. 

Atacul a avut loc într-un moment de relativă liniște, când străzile orașului erau deja animate de pregătirile pentru Duminica Floriilor. Exploziile au distrus clădiri rezidențiale și comerciale, au avariat automobile, mijloace de transport public și infrastructura esențială a orașului. 

Imaginile publicate de administrația militară regională ilustrează amploarea dezastrului: fațade sfărâmate, cratere adânci și vehicule carbonizate – o scenă care amintește de cele mai întunecate zile ale războiului. 

video
play-rounded-fill

Liderii europeni condamnă atacul rusesc „oribil şi laş”

Liderii europeni au condamnat atacul cu rachete al Rusiei asupra orașului Sumî din nord-estul Ucrainei, în urma căruia au fost uciși cel puțin 34 de oameni, inclusiv doi copii, și alți 84 au fost răniți. 

Premierul italian Giorgia Meloni a denunţat „un atac rusesc oribil şi laş”. Premierul britanic Keir Starmer a spus că acesta este „o reamintire puternică a vărsării de sânge continue comise de Putin”. Cancelarul german Olaf Scholz a atras atenţia că „astfel de atacuri ruseşti arată ce se întâmplă cu presupusa dorinţă de pace a Rusiei”. Președintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat indignarea faţă de atac, spunând că Rusia continuă războiul „fără a ţine cont de vieţile omeneşti, dreptul internaţional şi ofertele diplomatice”. 

În oraș a fost instituit imediat un centru operațional pentru gestionarea urgenței, iar echipele de intervenție continuă căutările printre ruine. 

Se vorbește de intimidare diplomatică

Atacul survine într-un context politic sensibil. Potrivit lui Andrii Kovalenko, șeful Centrului pentru Combaterea Dezinformării din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, lansarea rachetelor ar putea avea o componentă de intimidare diplomatică. 

„Este un tipar pe care l-am mai văzut: după fiecare contact între emisari internaționali și Moscova, urmează o escaladare. La fel s-a întâmplat după vizita lui Kirill Dmitriev la Washington, când rușii au atacat un loc de joacă din Krivoi Rog”, a declarat Kovalenko. 

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a calificat atacul drept un act de teroare și a făcut apel la un răspuns ferm al comunității internaționale. 

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a promis „răzbunare inevitabilă” și un răspuns dur în urma dublului atac cu rachete lansat de Rusia asupra orașului Sumî. 

Guvernul polonez a denunţat atacul „barbar” al Rusiei asupra oraşului Sumî din nord-estul Ucrainei. 

Autoritățile din Republica Moldova, inclusiv președinta Maia Sandu, au condamnat atrocitățile comise de armata rusă, precizând că durerea vecinilor noștri este și durerea noastră. 

Imaginile de după atac sunt greu de privit. Acestea arată mașini distruse, clădiri avariate de explozie și zeci de morți și răniți pe stradă.  Rușii au lovit țintit cu două rachete balistice chiar în centrul orașului, unde era multă lume. În aceste imagini se pot vedea clădirile din centrul orașului făcute ruine și mașinile carbonizate în care oamenii au ars de vii. 

Ultima oră