Clubul FC Hermannstadt a pus la vânzare online biletele pentru meciul din play-out cu UTA, programat sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 17.00, la Sibiu.
Calificată în finala Cupei, FC Hermannstadt continuă lupta și în play-out-ul Superligii, acolo unde sâmbătă (ora 17.00) va juca la Sibiu cu UTA. Bilete sunt disponibile online pe siteul Bilete.ro.
Costul biletelor este: 50 lei – Tribuna 1, 40 lei – Tribuna 2 și 20 lei – peluze. Copiii sub 6 ani au intrarea gratuită, dar nu au loc alocat, așa că este recomandat să stea în brațele părinților sau însoțitorului. Pentru persoanele cu dizabilități care au depus deja documentele, este suficient să reconfirme prezența la meci pe adresa de e-mail ticketing@fchermannstadt.ro.
Adulții care însoțesc minorii pot achiziționa bilete la prețul de 20 lei lângă minorul însoțit. Biletul va fi confruntat cu documentele în baza cărora au fost achiziționate la punctele de acces.
Vor fi puse în vânzare bilete pentru elevi și studenți cu reducere de 50% la Peluza Nord a Stadionului Municipal Sibiu. Astfel, doar la casa de bilete vor fi disponibile bilete pentru elevi și studenți, care se vor elibera în baza carnetului de elev sau student vizat pe anul în curs.
”Sunt nici 72 de ore până la meciul cu UTA, va fi extrem de greu, joi vom avea refacerea, va fi un meci extrem de greu. M-aș bucura ca sâmbătă să fie fanii, măcar 70% din cei care au fost miercuri, sper să fie înțelegători, probabil ritmul nu va fi același” a spus antrenorul Marius Măldărășanu după calificarea în finala Cupei.
Program casa de bilete / Stadionul Municipal Sibiu:
-Joi, 24 aprilie, între orele 15-19
-Vineri, 25 aprilie, între orele 15-19
-Sâmbătă, 26 aprilie, ziua meciului, între orele 14-18