proiectele sportive selectate pentru finanțare de cj sibiu. niciunul n-a primit punctaj maxim
Foto: Răzvan Spechea

Consiliul Județean (CJ) Sibiu a publicat rezultatele evaluării proiectelor sportive depuse pentru finanțare în anul 2025. Niciunul nu a primit punctaj maxim, iar unele proiecte au fost declarate neeligibile. 

Rezultatele evaluării proiectelor au fost afișate în 23 aprilie la ora 16:00, solicitanții nemulțumiți putând să depună contestații până în 26 aprilie la ora 16:00 pe platforma agende.cjsibiu.ro. 

Proiectele depuse de structurile de drept public 

Cinci cluburi din județul Sibiu au depus proiecte sportive spre finanțare. Clubul Sportiv Municipal Mediaș a depus proiectul „Susținerea sportivilor CSMM în cantonamentele de pregătire 2025”, notat cu 88,33 puncte. Clubul Sportiv Școlar Sibiu a depus două proiecte, respectiv „Susținerea sportivilor din Clubul Sportiv Școlar Sibiu în cantonamentele de pregătire centralizată și competiții naționale din perioada 1 iulie – 15 septembrie” și „Participarea sportivilor din Clubul Sportiv Școlar Sibiu în competiții naționale și internaționale în perioada 1 octombrie – 24 noiembrie”, fiind notate cu 88,33 puncte, respectiv 91,67 puncte. Clubul Sportiv Universitar Sibiu a depus, de asemenea, două proiecte, respectiv „Pregătirea și participarea CSU Sibiu în competiții naționale sezon 2024-2025”, notat cu 89,33 puncte și „Pregătirea și participarea CSU Sibiu în competițiile naționale sezon 2025-2026, notat cu 89,33 puncte. Clubul Sportiv Școlar Șoimii a depus proiectul „Pregătirea și participarea în competiții de atletism, copii și juniori”, notat cu 82,67 puncte, iar Clubul Sportiv Școlar Mediaș a depus proiectul „Susținerea sportivilor Clubul Sportiv Școlar Mediaș în cantonamentele de pregătire fizică”, notat cu 84 de puncte. 

16 proiecte admise în „Sportul pentru toți”

CJ a evaluat și proiectele depuse de structurile de drept privat în anul 2025 la categoria „Sportul pentru toți”. 

Cel mai mare punctaj îl are Asociația CAB Sport cu proiectul „NightCross Challenge”, desfășurat în 22 august, cu 86,40 de puncte. Asociația Club Sportiv Aria pentru Sport a fost notată cu 85,80 puncte pentru proiectul „Criteriul Primăverii”, desfășurat în perioada 1 mai – 15 iunie, iar același punctaj l-a avut și ACS Nest Sports cu proiectul „Movilele Blăjelului XCM ediția a VIII-a”. 

Printre proiectele eligibile pentru finanțare se numără Sibiu Streetball, Sibiu Sands, Binder Lake Triatlon, Guțterița Trail Run și Cindrel în Alergare. 

proiectele sportive selectate pentru finanțare de cj sibiu. niciunul n-a primit punctaj maxim

Cele mai multe proiecte, depuse la „Sportul de performanță” 

Dintre cele 41 de proiecte depuse de structurile de drept privat la categoria „Sportul de performanță”, trei nu au fost eligibile administrativ. 

Cel mai mare punctaj îl are proiectul „Turul Ciclist al Sibiului”, respectiv 92 de puncte, depus de Asociația Club Sportiv Sibiu Sport Project. Punctaj mare, respectiv 86,20 puncte, a primit și proiectul „Pregătirea și participarea ASCS Senchu Sibiu în competiții naționale și internaționale de judo”, depus de Asociația Sportivă Clubul Sportiv Senchu Sibiu. „Campionatul Național de Mountain Bike XC” a obținut 85,80 puncte, iar „Pregătirea și participarea sportivilor ACS PUMA la competițiile organizate de Federația Română de Taekwondo și de cea internațională” a obținut 84,60 puncte. 

Printre proiectele eligibile se regăsesc și „Cupa Satelor”, „Raliul Sibiului Bilstein 2025” și „Cupa Speranțelor”. 

Proiectele declarate neeligibile sunt „Sibiu: CApitala Maratonului Internațional”, depus de Asociația Club Sportiv FLUX – Street Workout Team, „Pregătirea și participarea echipelor ACS Tiki Taka Topram la competițiile locale, județene și naționale de fotbal și minifotbal” și „Participarea pilotului Cazacu Alexandru la etapele din cadrul Campionatului Național de Raliuri”. (Vezi AICI toate proiectele)

Ultima oră