Antrenorul lui FC Hermannstadt, Marius Măldărășanu este în fața primului trofeu major din cariera de antrenor și nu se teme de CFR Cluj, cu care va da piept pe 14 mai, în finala Cupei.
Deși știa că finala cupei urma să se dispute al treilea an consecutiv la Sibiu, Marius Măldărășanu nu a fost suprins de decizia Federației luată după calificarea lui FC Hermannstadt, aceea de a duce meciul pe teren neutru. Aradul este însă un talisman pentru echipa sibiană, care a reușit meciuri bune pe ”Francisc Neuman”.

CITEȘTE ȘI: Rămâne sau nu Măldărășanu la Sibiu? ”Mister” a tranșat lucrurile vineri (video)
”Da, auzisem și eu, chiar vorbeam cu băieții că finala cupei se va juca la Sibiu. Însă, în momentul când nu au anunțat-o înainte de meci și a rămas în stand-by, ne așteptam că se va schimba în cazul în care noi urma să ne calificăm. Asta a fost, mergem la Arad, acolo am făcut meciuri bune, am și câștigat, ne-a priit stadionul, are o acustică bună. Jucăm contra CFR-ului o finală și șansele sunt egale, când ajungi acolo pe merit, scoțând Rapidul în semifinală, o echipă de play-off și foarte bună, trebuie să mergi încrezător. Chiar dacă CFR-ul se bate la campionat, are trofee câștigate, este o finală, un singur meci și nu vreau să ne considerăm outsider. Șansele sunt egale” a anunțat tehnicianul lui FC Hermannstadt.
CITEȘTE ȘI: Mesaj surpriză pentru Măldărășanu după calificarea în finala cupei. ”Nu mă așteptam” (video)
Măldărășanu spune că Sibiul a meritat să joace finala, mai ales că are un meci mai mult disputat în această competiție, barajul de la Iași.
CITEȘTE ȘI: FC Hermannstadt a mărit prețul lui Ianis Stoica. “Perla” Sibiului costă mai mult
”Este o realitate, am muncit, am jucat până acum șapte meciuri în această competiție. Noi am jucat mai multe decât ele, a apărut și acel baraj și cu atât mai mult merităm să jucăm cu trofeul pe masă. Un singur meci, dai totul, nu contează că joci contra lui CFR sau FCSB sau orice alt adversar era de calibru… E vorba doar de un singur meci care trebuie să te autodepășești, finalele nu doar se joacă, se câștigă.”
CITEȘTE ȘI: Măldărășanu, îngrijorat înaintea partidei cu UTA. ”Mă tem cel mai mult de acest meci” (video)
Finala Cupei României, FC Hermannstadt – CFR Cluj se va disputa pe 14 mai, la Arad.