CSU Sibiu a câștigat sâmbătă în ultima etapă a sezonului regular din Liga Națională de baschet, 83-78 pe terenul ultimei clasate, CSM Ploiești. Astfel, în play-out, Sibiul va juca în prima fază cu CSM Galați.
Federația de baschet a programat toate jocurile din ultima etapă în aceeași zi și la aceeași oră, pentru a înlătura orice suspiciune de jocuri de culise. Universitarii au avut un joc accesibil, la Ploiești, în care porneau cu prima șansă.
Sibiul și-a adjudecat primul sfert cu 25-22. Ploieștiul a fost mai activ în al doilea sfert, în care s-a impus cu 23-19. Astfel, la pauza mare, ultima clasată conducea cu 45-44.
Cu un Pipkins în mare formă, CSU a făcut diferența pe tablă în al treilea sfert, în care s-a apărat foarte bine și în care a fost în control clar. După 23-14 în a treilea sfert, echipa lui Rinkevicus a avut un final de meci fără prea multe griji.
Totuși, cu 1 minut înaintea finalului, CSM Ploiești s-a apropiat la trei puncte, dar antrenorul sibienilor, Rinkevicius a luat time-out. CSU a câștigat cu 83-78 și astfel a terminat sezonul regular pe locul 11. Au punctat: Pipkins 29, Colak 16, Adamovic 13, Rand 8, Pratt 6, Banciu 5, Drăgan 3, Zetos 3.
Sibiul a fost la egalitate de puncte cu locul 10, ocupat de Tg. Mureș, departajarea fiind făcută la meciurile directe. Conform regulamentului, CSU va juca în play-out cu ocupanta locului 14, CSM Galați. Constanța și Galați au terminat pe locurile 14-15 cu același punctaj, însă marinarii au fost dezavantajați de rezultatele directe.
Duelul CSU Sibiu – CSM Galați va începe pe 1 mai și se va disputa în sistemul ”cel mai bun din cinci meciuri”. Primele două jocuri vor fi programate în Sala Transilvania, care va găzdui și un eventual meci decisiv.
Play-out
- SCM Timișoara (9) – CSM Petrolul Ploiești (16)
- CSM Târgu Mureș (10) – CSM Constanța (15)
- CSU Sibiu (11) – CSM Galați (14)
- CS Dinamo București (12) – CSA Steaua București (13)