Procesul de votare s-a desfășurat în condiții normale în județul Sibiu. Nu s-au înregistrat incidente grave, însă polițiștii le reamintesc alegătorilor ce nu au voie să facă astăzi.
De la începutul procesului de votare până la această oră, în județul Sibiu s-a înregistrat un singur incident circumscris procesului electoral, incident în urma căruia s-a aplicat o sancțiune contravențională cu avertisment.
Citește și: Un bărbat a încercat să sfătuiască o alegătoare să voteze un anumit candidat
Efectivele MAI din județul Sibiu continuă misiunile de menținere a siguranței publice la nivelul întregului județ, cu precădere în zona secțiilor de votare, pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.
IPJ Sibiu reamintește că legislația în vigoare interzice:
- continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei;
- fotografierea sau filmarea buletinului de vot în momentul exercitării dreptului de vot;
- oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul determinării alegătorilor să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Sibiu rămân mobilizate și continuă misiunile specifice pentru asigurarea unui proces electoral sigur și corect.