sibianul care și-a ucis prietenul de pahar la moardăș a fost arestat

Un bărbat a fost ucis, la începutul acestei săptămâni, într-un sat din județul Sibiu. Principalul suspect a fost inițial internat în spital, iar acum a fost arestat preventiv. 

Teribilul eveniment a avut loc luni seara în satul Moardăș din comuna Mihăileni, județul Sibiu. Doi consăteni, care erau și rude prin alianță, au consumat băuturi alcoolice împreună, iar la un moment dat lucrurile au degenerat. Agresorul s-a năpustit asupra prietenului său de pahar și l-a înjunghiat cu un cuțit în zona gâtului și toracelui. 

După agresiune, presupusul criminal, în vârstă de 70 de ani, a fost internat în spital, având răni la nivelul corpului. În cursul zilei de vineri, el a fost reținut, iar acum a fost arestat preventiv.

„La data de 3 mai a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului în vârstă de 70 de ani. Cercetările în acest caz continuă”, informează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Citește și: Crima de la Moardăș. Agresorul a încercat să mascheze totul. Fratele victimei: „L-au găsit cu un cuțit lângă el”

Ultima oră