apel public al lui nicușor dan: ”românia are o șansă. nu putem sta deoparte”

Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, s-a clasat pe locul al doilea în primul tur al scrutinului și va intra în turul decisiv alături de George Simion.

Într-o postare publicată luni pe Facebook, Nicușor Dan le-a mulțumit celor care l-au votat și a transmis un mesaj de mobilizare pentru turul al doilea, programat pe 18 mai.

„Faptul că am intrat în turul doi arată că România decentă, muncitoare și responsabilă există și e hotărâtă să își apere valorile”, a declarat Dan. Acesta a subliniat că miza finalei prezidențiale nu este doar între două persoane, ci între două direcții fundamentale pentru țară: „o Românie democratică, stabilă și respectată în Europa” sau „un drum periculos, al izolării, al populismului și al sfidării statului de drept”.

Nicușor Dan a făcut apel la sprijinul celor care cred în principii și valori solide: „Îi chem alături de mine pe toți cei care cred în lege, în adevăr, în educație, în economie modernă, în parteneriate solide cu lumea liberă. Împreună putem opri valul de ură și manipulare. Împreună putem construi o Românie care nu se teme de viitor”.

Turul doi al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 18 mai, iar confruntarea finală se va da între George Simion și Nicușor Dan.

Ultima oră