Doi tineri au fost agresați de trei indivizi, care le-au distrus apoi mașina. Totul s-a întâmplat la începutul lunii august în Vurpăr, recent fiind luate primele măsuri împotriva agresorilor.
Scandalul a avut loc în noaptea de 3 august pe raza comuni Vurpăr. Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, din Nocrich, au fost agresați de trei indivizi, doi dintre ei de 18 ani, iar altul de 19 ani. Conflictul a fost unul spontan, potrivit oamenilor legii.
Indivizii s-au năpustit asupra celor doi tineri care se deplasau cu mașina prin Vurpăr. Au început să lovească autoturismul cu diverse obiecte, iar apoi i-au obligat să iasă din vehicul. O parte din agresiune a fost filmată de persoanele care se aflau în zonă în acel moment.
▶ Vezi pagina acestui video: Ce pățesc cei 3 tineri care au făcut scandal la Vurpăr. Imagini șocante din noaptea agresiunii — VIDEO
În urma scandalului, cei trei tineri din Vurpăr au fost reținuți de polițiști, fiind deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, respectiv distrugere. După 24 de ore petrecute în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu, indivizii au ajuns în fața instanței, iar în cursul zilei de 12 august au fost plasați sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.


