Clubul ACS Mediaș 2022 este total nemulțumit de faptul că a fost inclusă într-o serie din Liga 3  cu deplasări foarte lungi, fapt care îi afectează drastic bugetul. 

Clubul ACS Mediaș a avut parte de o surpriză total neplăcută la aflarea seriei în care a fost repartizată în Liga 3, alături de echipe din Hunedoara, Gorj, Argeș și Vâlcea, fapt care presupune deplasări foarte lungi. În plus, Seria 6 se încrușișează ulterior în play-off sau play-out cu Seria 5, care va aduce multe deplasări în zona Ilfovului.

Conducătorul ACS Mediaș 2022, Ionuț Buzean spune că Federația trebuie să se pună și în situația cluburilor nevoite să facă astfel de deplasări. ”Personal sunt total nemulțumit de schimbările care s-au făcut, atât la nivel juvenil, cât și la nivel de Liga 3. Din păcate asta este, nu avem cum să ne opunem, însă cei de la Federație trebuie să se pună în pielea noastră. Avem o singură deplasare de 60 de km, la Sibiu, restul deplasărilor sunt de la 3 ore si jumătate sau mai mult. Sunt cheltuieli foarte mari, mai ales că toate costurile au crescut, probabil că se vor dubla cheltuielile” a afirmat Ionuț Buzean.

ACS Mediaș 2022 are finanțări mai mici decât în anii trecuți, dar cheltuielile cresc mult prin deplasările echipei de seniori și a celor de juniori. Astfel, viitorul cluburilor private așa cum este și cel medieșean nu se anunță unul roz.

”Comparativ cu anii trecuți, finanțările pe care le-am avut în acest an au fost mai mici. Din păcate, viitorul nu este roz, si aici fac referire directă către cluburile private. Sper ca Federația să ne ofere un sprijin în acest sens. Avem 420 de copii in academie, 6 grupe angrenate în competiții naționale și încă 4 în competiții județene. Prima deplasare la U19 este la Caransebeș, 250 de km, nu înțeleg cum sunt făcute seriile acestea. Zilele următoare voi avea o discuție cu cei care susțin acest proiect și vedem ce e de făcut” a mai spus Ionuț Buzean.

Cu nouă grupe de juniori înscrise în competiții zonale și județene, dar și cu echipa de seniori, clubul va cheltui lunar, în plin sezon, peste 60.000 de euro pentru a acoperi baremurile de arbitraj, salariile celor 48 de angajați, vitaminizarea, echipamentele și cheltuielile de deplasare.
Situația este cu atât mai complicată în această serie de  Liga a III-a, unde deplasările presupun nu doar transportul, ci și cazarea echipei înainte de meciuri, ceea ce sporește considerabil costurile. Deși Primăria Mediaș și câteva firme locale sprijină constant echipa, resursele rămân insuficiente, astfel că apare întrebarea dacă ACS Mediaș poate să termine campionatul pe teren? În lipsa unor noi surse de finanțare, pericolul retragerii devine o realitate, nu doar un scenariu pesimist.

Componență Seria 6 din Liga 3:

ACS Muscelul Aro Câmpulung (Argeș)
Unirea Bascov (Argeș)
AFC Păușești-Otăsău (Vâlcea)
SCM Râmnicu Vâlcea (Vâlcea)
Viitorul Dăești (Vâlcea)
Inter Sibiu 
ACS Mediaș
Jiul Petroșani (Hunedoara)
Minerul Lupeni (Hunedoara)
CSM Târgu Jiu (Gorj)
Gilortul Târgu Cărbunești (Gorj)
Vulturii Fărcășești (Gorj)

Ultima oră