Zeci de profesori din județul Sibiu vor ieși, începând cu luna septembrie, la pensie. Mulți dintre ei vor să își continue activitatea și să rămână la catedră.
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sibiu informează, într-un raport ce urmează să fie prezentat în ședința Consiliului Prefectural, 59 de cadre didactice și-au depus cerere pentru a se pensiona din învățământ începând cu data de 1 septembrie 2025. Alte 42 de cereri de continuare a activității, peste vârsta de 65 de ani, au fost aprobate. Pentru 15 cadre didactice s-au întocmit documentele pentru întregirea catedrelor, iar un cadru didactic titular a revenit la post. Pentru 64 de cadre didactice s-au completat normele didactice pe perioadă determinată și nedeterminată, iar 10 cadre didactice titulare au făcut schimburi de post. De asemenea, 158 de cadre didactice titulare au fost repartizate prin concurs.
„Următoarele etape ale mobilităţii personalului didactic se vor desfăşura până la data începerii cursurilor, conform acestui calendar (răspunde Comisia de mobilitate de la nivelul ISJ Sibiu). La data întocmirii raportului mai erau de repartizat 1877 de posturi/ catedre și fracțiuni de posturi/ catedre”, se arată în raportul ISJ Sibiu.
Școli fără director. Vor fi numiți prin detașare
Ora de Sibiu a publicat, zilele trecute, lista grădinițelor, școlilor și liceelor din județ care nu au director. Inspectoratul Școlar Județean va trebui să numească, prin detașare, conducerile acestor unități de învățământ până în 29 august. (DETALII AICI)
„Numirea în funcţiile de directori şi directori adjuncţi s-a realizat prin detaşare în interesul învăţământului, pentru posturile neocupate prin concurs sau eliberate ca urmare a pensionării ori a demisiei directorilor şi directorilor adjuncţi cu concurs. La momentul actual, în funcțiile de conducere în unităţile de învăţământ de stat din judeţul Sibiu, situaţia este următoare: 82 directori cu concurs; 24 directori adjuncţi cu concurs; 53 unități de învățământ în care vor fi directori detaşaţi în interesul învăţământului pentru anul şcolar 2025-2026; 38 unități de învățământ în care vor fi directori adjuncți detaşaţi în interesul învăţământului pentru anul şcolar 2025-2026”, se arată într-un raport al ISJ Sibiu.


