Dacă ai urmărit fotbal încă de acum 15 – 20 ani, sigur te-ai îndrăgostit și tu de echipa Spaniei de la Euro 2008 sau de la Cupa Mondială din 2010, din Africa de Sud. Numele cele mai sonore din acea super-grupare erau mijlocașii Barcelonei, Xavi și Andres Iniesta, Sergio Ramos, fundașul de legendă, Iker Casillas, unul dintre cei mai buni portari din istoria fotbalului și David Villa, atacantul cu aproape 100 de meciuri în tricoul Furiei Roja.
După retragerea acestei generații, a existat o perioadă de tranziție, în care s-au impus alte echipe la Cupa Mondială și la Campionatul European. Anul 2024 a readus gloria Spaniei, care câștigat un nou campionat european, după o finală la Berlin în fața Angliei. Astfel că, în perspectiva Cupei Mondiale din 2026, ibericii sunt de luat în calcul la trofeu pentru pariuri sportive online. Spania e văzută de unii bookmakeri ca principală favorită și datorită grupului extraordinar pe care Luis de la Fuente l-a construit.
Alte nume importante cu șanse reale în Canada, Statele Unite și Mexic sunt Brazilia, Franța, Anglia, Argentina, Portugalia și Germania. Asta în cazul în care vor ajunge la Campionatul Mondial din 2026. Vorbim în cele ce urmează despre cele două echipe superbe ale Spaniei: echipa lui Xavi și Iniesta vs echipa lui Yamal și Pedri.
3 Turnee majore în doar 4 ani – istoria unei echipe de vis
2 antreori au construit echipa invincibilă a Spaniei dintre 2008 și 2012. Mai întâi a fost filosofia lui Luis Aragones, care a fost încunată cu titlul de la Euro 2008. Atunci, Furia Roja a câștigat finala de la Viena disputată în fața Germaniei cu 1 la 0. Singurul gol era înscris de Fernando Torres, într-o epocă în care era la modă stilul de joc tiki-taka (practicat și de Barcelona lui Pep Guardiola). Lui Luis Aragones i-a urmat Vicente del Bosque, manager care cucerise 2 Ligi ale Campionilor cu Real Madrid.
Între timp, antrenorul făcuse un ocol și prin Turcia, unde antrenase pe Beșiktaș Istanbul. Primii 4 ani de mandat au fost fabuloși pentru Del Bosque, care a adus Spaniei primul și deocamdată singurul titlu de campioană mondială și apoi, imediat, al doilea campionat european la rând. Spaniolii au învins-o fără drept de apel pe Italia, cu 4-0 în finala de la Euro. Golurile de pe Stadionul Olimpic din Kiev au venit de la David Silva, Jordi Alba, Fernando Torres și Juan Mata.
Meciul crucial al competiției, care a fost de mare interes și la pariuri sporitve online, l-a reprezentat semifinala cu Portugalia. Furia Roja a trecut în finală după executarea loviturilor de pedeapsă. Cesc Fabregas a transformat penalty-ul decisiv și a scris istorie pentru iberici.
Perioada de aur a Furiei Roja nu a mai continuat și în 2014, când echipa nu a ieșit din grupe la mondialul brazilian. Finalul mandatului lui del Bosque a coincis cu eliminarea din optimi de la Euro 2016, când Italia și-a luat revanșa pentru finala pierdută în urmă cu 4 ani.
Noua generație care promite foarte multe – Yamal & Pedri
Spre deosebire de Vicente del Bosque, Luis de la Fuente nu a avut rezultate la nivel de echipe de club. El a pregătit echipele Spaniei la nivel U19, U21 și U23 cu care a câștigat 2 titluri continentale și a ajuns în finala olimpică din 2020. Astfel că echipa mare a fost pasul organic pentru experimentatul tehnician al Furiei Roja.
Luis de la Fuente a preluat naționala țării sale în 2022, după eșecul lui Luis Enrique de la Mondialul din Qatar. Atunci Spania era eliminată în faza optimilor, după lovituri de pedeapsă de Maroc. Debutul său a fost fructuos, un 3-0 cu Norvegia în preliminariile de Euro 2024. A urmat succesul de la Liga Națiunilor 2023, când ibericii au învins-o pe Croația în finală, la penalty-uri.
Echipa sa nu i-a inclus atunci pe copiii-minune Yamal și Pedri, care urmau să devină piese esențiale la Euro 2024. În partida cu Croația au strălucit jucători experimentați, precum Joselu, Morata sau Asensio, dar și stelele viitorului precum Gavi sau Robin Le Normand. Dacă ar fi fost să joci la pariuri sportive online, ai fi mizat pe ascensiunea lui Lamine Yamal și Pedri?
Luis de la Fuente, arhitectul succesului de la Euro 2024
La Europeanul organizat în Germania, Spania a câștigat o grupă din care au mai făcut parte Croația, Italia și Albania. A urmat un meci dezechilibrat cu Georgia, încheiat cu 4-1 și apoi punctul crucial al competiției, sfertul dificil cu Germania. Spania a ajuns în finală după ce a depășit Franța cu 2-1. Golurile au venit de la Olmo și Yamal, iar Kolo Muani a marcat pentru reprezentativa Hexagonului.
Finala a revenit ibericilor în fața Angliei, printr-un echilibrat 2-1. Williams și Oyarzabal au marcat pentru Furia Roja, respectiv Cole Palmer pentru Naționala Albionului. Spaniolii au primit mai multe distincții după Euro 2024, printre care jucătorul turneului (Rodri), tânărul jucător al turneului (Lamine Yamal) și golul turneului (Lamine Yamal). Cu această ocazie, Spania a devenit cea mai de succes echipă la nivel continental, având 4 titluri la European. Ultimele 3 au fost obținute în ultimii 20 de ani.
Cele mai importante recorduri ale Furiei Roja – pariuri sportive online
Drumul de la generația lui Iniesta și Ramos la cea a lui Yamal și Pedri a fost unul lung, dar presărat cu multe momente frumoase și mai ales cu trofee. Trecem în revistă cele mai importante cifre statistice.
Fundașul care a cunoscut gloria la Sevilla și mai ales la Real Madrid deține recordul de prezențe în echipa națională, cu 180 de meciuri. El este secondat de Iker Casillas cu 167 de jocuri sub steagul iberic. Pe 3 se află mijlocașul Sergio Busquets cu 143 de partide, care a făcut carieră la FC Barcelona.
Cei mai buni 3 marcatori provin tot din garda veche. Toți 3 au însemnat enorm pentru fanii Spaniei, dar și pe biletele de pariuri sportive online, la vremea respectivă.
- David Villa – 59 de goluri/98 meciuri;
- Raul Gonzalez – 44 de goluri/102 meciuri;
- Fernando Torres – 38 de goluri/110 meciuri;
Poți găsi meciurile Spaniei la pariuri sportive pe totogaming.ro. Intră și tu în Destinația Campionilor!
Concluzii
Ca să parafrazăm o celebră reclamă, viitorul sună bine pentru Furia Roja. Luis de la Fuente îi are ca ași din mânecă pe Lamine Yamal, Pedri, Ferran Torres, iar victoria recentă din deplasare cu Turcia arată exact asta. A fost 6-0 și au marcat Pedri (2), Mikel Merino (3) și Ferran Torres. Rămâne de văzut cum va arăta calificarea ibericilor la Cupa Mondială și cum se vor descurca pe pământ nord-american apoi. Până acum nimic nu le poate sta în cale. Iar înaintașii lor sunt mândri de tinerii de acum.


