colectiv de voluntari participând la o acțiune de curățenie în sibiu, cu saci de gunoi în față, în peisaj urban, contribuind la protejarea mediului înconjurător, eveniment organizat de ora de sibiu.

Sistemul de Gospodărire a Apelor Sibiu (SGA Sibiu) a organizat vineri, începând cu ora 11.00, o nouă acțiune de igienizare și ecologizare a râului Cibin. Zeci de angajați ai SGA și voluntari din comunitate au participat la această inițiativă, care a devenit deja o tradiție în Sibiu.

video
play-rounded-fill

Traseul de ecologizare a acoperit porțiunea dintre Podul de pe strada Alba Iulia și podul circular din Gușterița. Înarmați cu saci, mănuși și multă bunăvoință, ne-am mobilizat pentru a aduna deșeurile de pe malurile râului. Deși am reușit să umplu doar jumătate de sac, sentimentul de implicare și rezultatul final au făcut tot efortul să merite. Cei care au participat și în anii anteriori spun că nivelul de deșeuri este vizibil mai mic, semn că sibienii devin tot mai conștienți de importanța unui mediu curat.

„Acțiunea de astăzi are ca scop conștientizarea populației că apa înseamnă viață și trebuie să avem grijă de ea. Este deja o tradiție să facem o asemenea acțiune în Sibiu. Astăzi, Cibinul arată mult mai bine și lucrul acesta se datorează oamenilor care au înțeles să aibă grijă de râu”, a declarat ing. șef Sebastian Forir, purtător de cuvânt al SGA Sibiu.

Un alt participant cu experiență ne-a povestit că, înainte, acțiunea avea loc de două ori pe an și se adunau chiar și 50 de saci de gunoi. Acum, în schimb, abia se mai umplu 5. Asta arată nu doar o evoluție în comportamentul civic, ci și impactul infrastructurii recente – cum ar fi pista de biciclete de pe malul Cibinului, care contribuie la menținerea curățeniei.

Totuși, unele probleme persistă. Cauciucurile aruncate în albia râului rămân un semn de întrebare. În această ediție a ecologizării au fost scoase aproximativ 14 cauciucuri doar de pe porțiunea cuprinsă între podul circular din Gușterița și zona Lidl, iar alte câteva urmează să fie extrase în perioada următoare.

Un voluntar aflat la prima participare, Mihai, a subliniat importanța acestor acțiuni. „Am zis să fac o altfel de mișcare în această dimineață. Malul Cibinului e destul de curat, dar albia este încă murdară. E prima dată când particip la o acțiune de ecologizare în Sibiu și m-am bucurat să văd cât de implicați sunt oamenii. Am găsit de toate, de la lenjerie intimă la obiecte din plastic. Mă bucur să văd totuși că oamenii au evoluat”, a spus acesta.

Acțiunea face parte dintr-o serie de inițiative dedicate protecției mediului și responsabilității civice, menite să redea sibienilor un Cibin curat, sigur și demn de plimbări, sport sau pur și simplu de admirat. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul mișcării internaționale Let’s Do It, Romania!

Ultima oră