Autoritățile din Buzău pregătesc restricții suplimentare pentru trotinetele electrice, după ce în ultimele luni au crescut accidentele în care au fost implicate aceste vehicule. După ce Primăria Piatra Neamț le-a interzis pe cele închiriate, Buzăul vrea să interzică trotinetele electrice în centrul orașului, în curțile școlilor și în parcuri.
Primarul Constantin Toma a declarat că se lucrează la un proiect de hotărâre a Consiliului Local pentru interzicerea accesului în toate parcurile și în zona centrală a municipiului. În prezent, trotinetele electrice sunt deja interzise în marile parcuri ale orașului, scrie Digi24.
Sancțiunile pentru nerespectarea regulilor de circulație sunt prevăzute în codul rutier și constau în amenzi cuprinse între 810 și 1.620 lei. Instructorii auto susțin că ar fi necesare reguli suplimentare, inclusiv folosirea pistelor de biciclete și limitarea vitezei, iar unii propun chiar cursuri speciale pentru utilizatorii de trotinete electrice.
Doar în acest an, 78 de persoane au ajuns la Spitalul Județean din Buzău după accidente cu trotineta electrică, mai mult de jumătate fiind copii și adolescenți cu traumatisme la cap, mâini și picioare. La nivel național, numărul accidentelor a depășit 1.500 în 2025, comparativ cu puțin peste 1.300 în 2024.
Autoritățile fac apel la respectarea regulilor și la responsabilitate, pentru a reduce riscul unor noi accidente grave.


