Primăria Municipiului Sibiu a transmis marți, 24 septembrie, un punct de vedere oficial prin care clarifică situația lucrărilor de pe Calea Dumbrăvii, după ce în spațiul public au apărut numeroase critici, iar Ora de Sibiu a semnalat problema indicatorului rutier amplasat direct pe pista de biciclete (VIDEO și DETALII – AICI).
Municipalitatea precizează că intervenția nu este o modernizare completă a străzii, ci o lucrare de întreținere și reparații, necesară pentru a asigura siguranța și confortul în trafic.
Lucrări de întreținere, nu modernizare
Primăria subliniază că proiectul a făcut parte din contractul de întreținere și reparații străzi. „Lucrările realizate pe această arteră s-au derulat în cadrul contractului de întreținere și reparații străzi, ceea ce a însemnat refacerea carosabilului, marcajelor, trotuarelor și spațiilor verzi, fără a modifica în mod profund configurația străzii, acolo unde este necesar parcurgerea unor proceduri legale mai elaborate, precum și de un buget considerabil. Nu a fost vorba despre o modernizare completă”, arată Primăria.
Intervenția a fost justificată, potrivit administrației locale, atât de dezvoltările din zonă (Comandamentul NATO, operatori economici, sedii bancare), cât și de implementarea noului sistem ITS la intersecția cu bulevardul Vasile Milea.
Pista de biciclete pe trotuar, „soluție temporară”
Cea mai discutată măsură a fost trasarea unei piste pentru biciclete pe un sector de trotuar. Primăria susține că aceasta este o soluție de compromis:
„În ceea ce privește pista pentru biciclete, din lipsa spațiului existent și în contextul solicitărilor de a asigura o bandă permisivă pentru transportul public, aceasta a fost marcată pe un sector de trotuar cu scopul de a oferi o alternativă pentru bicicliștii mai puțin experimentați sau pentru cei care nu se simt în siguranță circulând pe carosabil. Această soluție temporară urmărește să reducă disconfortul și să sporească siguranța cicliștilor mai timorați”, explică Primăria.
Municipalitatea a recunoscut, însă, că actualul traseu reprezintă un compromis și că proiectele viitoare de modernizare completă vor aborda soluții permanente și moderne pentru circulația alternativă.
Indicatorul rutier va fi înlocuit
Reacția Primăriei vine și în urma articolului publicat de Ora de Sibiu, care a semnalat că pista de biciclete trece direct pe sub un indicator rutier de presemnalizare și pe lângă un totem publicitar. Municipalitatea a explicat că acestea respectă standardele SR 1848-2 și 3, dar a decis să le înlocuiască pentru a reduce riscul de incidente.
„Indicatorul de presemnalizare este deja prevăzut spre înlocuire, cu unul nou de dimensiuni mai mici și mai înalt (2,8 – 2,9 metri înălțime liberă de trecere sub acesta). Acesta este dat în producție și se va monta până la finele acestei săptămâni”, precizează comunicatul.
VEZI ȘI: Stâlpul din mijlocul pistei pentru biciclete de pe Calea Dumbrăvii a fost mutat / foto video
Primăria transmite că obiectivul acestor lucrări a fost creșterea siguranței pentru toți participanții la trafic și că este deschisă la sugestiile sibienilor:
„Ne dorim ca fiecare investiție să aducă beneficii reale comunității și rămânem deschiși la dialog cu sibienii pentru a îmbunătăți permanent modul în care dezvoltăm orașul. În proiectele de modernizare capitală a arterelor municipiului Sibiu, vom aborda soluții constructive permanente respectând standardele actuale din domeniul circulației alternative.”


