situație absurdă la sibiu: rezervist invalid, chemat la mobilizare - „nu pot să mă ridic, dar să trag cu pușca?”

Un sibian, fost cadru militar, a semnalat o situație delicată prin care trec mai mulți rezerviști. El vorbește despre un „vid legislativ” care îi lasă pe aceștia fără un răspuns clar în privința stării lor medicale și, implicit, a participării la convocările organizate de Ministerul Apărării Naționale.

situație absurdă la sibiu: rezervist invalid, chemat la mobilizare - „nu pot să mă ridic, dar să trag cu pușca?”

Chemări s-au făcut în cadrul MOBEX SB-MS-25, exercițiul de mobilizare organizat între 15–19 septembrie 2025 în județele Sibiu și Mureș. Aproximativ 7.000 de rezerviști au fost mobilizați pentru acest antrenament, considerat unul dintre cele mai ample din ultimii ani. În cadrul MOBEX, rezerviștii au participat la activități precum trageri, verificări, instruire și pregătiri în poligoanele alocate. De asemenea, autoritățile au precizat că MOBEX are rolul de a verifica stadiul pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare, și de a testa capacitatea de reacție, inclusiv a rezerviștilor, într-un cadru interinstituțional.

soldați români în uniformă de luptă, echipați cu arme automate, în timpul unui exercițiu militar în aer liber, în stil militar, cu steaguri și insigne pe uniforme, pe o bază militară din românia.
Soldați români în echipament militar, participați la un exercițiu de pregătire cu arme automate, într-o zonă de teren, în uniformă de camuflaj, cu insigna și steagul României vizibile.

Citește și- Înapoi în uniformă. Emoţia rezerviştilor din Sibiu, chemaţi la exerciţiul MOBEX 2025: ,,Am 58 de ani, dar lupt pentru ţară!”/ video reportaj

„E vorba de un vid legislativ, o anumită categorie. Am primit răspuns de la Spitalul Militar că nu poate să îmi dea dacă sunt apt sau inapt. Am avut un traumatism, am politraumatism la picioare, gonartroză, fracturi de femur și tibie. Cum să mă duc acolo să trag cu pușca, dacă nu pot nici să mă așez sau să mă ridic? Am primit ordin de convocare, dar nu mai știu ce să fac. Trebuie să acționez în instanță”, ne-a declarat rezervistul.

Acesta povestește că a primit ordin să se prezinte în 16 septembrie, la ora 8:20, la Garnizoana Sibiu, însă starea de sănătate nu îi permite să participe la exerciții militare. Situația, spune el, nu îl privește doar pe el, ci și pe alți rezerviști invalizi sau cu probleme medicale grave, care se regăsesc în aceeași categorie legislativă neacoperită de reglementările actuale.

situație absurdă la sibiu: rezervist invalid, chemat la mobilizare - „nu pot să mă ridic, dar să trag cu pușca?”

Răspunsul Ministerului Apărării Naționale

Ministerul Apărării Naționale- Centrul Militar Zonal Sibiu, a transmis faptul că, convocările rezerviștilor se fac în baza Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, exclusiv pentru clarificarea situației militare, fără a presupune exerciții sau aplicații de mai multe zile. Astfel, rezerviștii sunt chemați punctual, pentru o singură zi, doar pentru actualizarea evidențelor.

În ceea ce privește aspectele medicale, MApN a explicat că pentru cadrele militare active evaluarea stării de sănătate se realizează prin comisiile de expertiză medico-militară, conform Ordinului ministrului apărării nr. M.72/2002.

Însă, pentru soldații și gradații trecuți în rezervă, nu există în prezent un cadru legislativ care să permită evaluarea medicală prin aceste comisii. Persoanele afectate sunt trecute pe „poziție de așteptare” în planurile de mobilizare, până la adoptarea reglementărilor corespunzătoare.

Comisia de expertiză medico-militară a Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu a confirmat că, după publicarea noului barem medical în Monitorul Oficial în 2023, rezerviștii nu mai pot fi evaluați pentru a li se stabili aptitudinea militară, chiar dacă au probleme medicale evidente.

Ultima oră