mediașul aproape să bată palma cu un nou antrenor. cine vine la acs

Conducerea echipei ACS Mediaș este în tratative avansate cu antrenorul Cosmin Vâtcă, care ar putea reveni de săptămâna viitoare la alb-negri. 

Prezent în tribună la ultimele două jocuri oficiale ale lui ACS Mediaș, antrenorul Cosmin Vâtcă este foarte aproape de a semna revenirea la echipă. Tehnicianul a mai fost pe banca medieșenilor în startul sezonului trecut, când a reziliat amabil după doar 10 etape disputate în Liga 3, ulterior fiind numit Alex Curtean. În cele 10 etape alături de ACS Mediaș în primul său mandat, Cosmin Vâtcă a obținut 5 victorii, 4 remize și 1 înfrângere.

Președintele lui ACS Mediaș, Ionuț Buzean a confirmat pentru Ora de Sibiu discuțiile cu Cosmin Vâtcă.

”Nu am semnat încă un contract, e însă adevărat că sunt discuții între noi.  Acum era etapă intermediară, nu era momentul, posibil săptămâna viitoare vom finaliza tratativele. Ce neînțelegeri au fost în trecut, am dat uitării” a declarat Ionuț Buzean pentru Ora de Sibiu. 

După plecarea de pe bancă a lui Alex Curtean, produsă după primele 3 etape din acest sezon,  la conducerea echipei au rămas Dorin Roșca și Doru Dudiță, cei care fac parte din staff-ul medieșenilor de la înființarea clubului.

Stabilit la Mediaș din anul 2010, Cosmin are în palmares trei campionate ale României, o cupă, o supercupă, toate cu CFR Cluj. Ca jucător, Cosmin Vâtcă are peste 150 de meciuri în prima ligă a României, la Oțelul Galați, Gaz Metan Mediaș, Viitorul Constanța, Rapid, CFR Cluj, FC Voluntari și ”U” Cluj. În cariera sa a trecut și pe la FCSB, fără să joace pentru această echipă, dar și pe la FC Bihor Oradea și CSC Șelimbăr, pentru care a evoluat în Liga 2.

După cinci etape din actualul sezon, ACS Mediaș este pe locul 6, cu 7 puncte acumulate. Echipa a dezamăgit teribil în jocurile de acasă, în care a luat doar 1 punct din 3 partide. Marți, medieșenii au făcut un joc modest la Pietrari, dar au câștigat cu 3-1 disputa cu Păușești Otăsău.

mediașul aproape să bată palma cu un nou antrenor. cine vine la acs

Ultima oră