tineret folosind trotineta electrică lime în centrul sibiu, oraș istoric și turistic. trotinetele electrice lime pentru mobilitate urbană, în contextul promovat de ora de sibiu.
Credit foto: Felix Sanchez Arrazola / Alamy / Profimedia

Primăria lucrează la un nou regulament privind circulația trotinetelor în municipiul Sibiu în urma tragicului accident în care un băiat de 13 ani și-a pierdut viața. Trei sibieni au solicitat municipalității, anul acesta, să le interzică în oraș.

Municipalitatea pregătește un nou regulament privind circulația trotinetelor în Sibiu. În funcție de propunerile și discuțiile purtate zilele acestea de un grup de lucru, există inclusiv posibilitatea ca ele să fie interzise. Discuțiile privind interzicerea trotinetelor electrice s-au intensificat săptămâna aceasta, după ce un tânăr de 13 ani a decedat în urma unui accident cu un astfel de mijloc de deplasare. (DETALII AICI)

„Tema circulației trotinetelor în municipiul Sibiu este în prezent în analiză în cadrul Primăriei Sibiu, în cadrul unui grup de lucru, propunerile rezultate urmând să stea la baza întocmirii unui nou Regulament”, transmite Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, într-un răspuns pentru Ora de Sibiu.

Trei cetățeni au transmis au transmis anul acesta Primăriei solicitări privind interzicerea trotinetelor în municipiul Sibiu. De altfel, politicieni locali au cerut public ca ele să fie interzise. (DETALII AICI)

Până în prezent, Biroul Rutier din cadrul IPJ Sibiu nu a propus Primăriei să interzică trotinetele în oraș ori în parcurile și zonele aglomerate. Vor urma să aibă loc discuții atunci când va fi pregătit noul regulament. „Nu s-a primit o astfel solicitare, dar bineînțeles că vom colabora în analiză și pregătirea noului Regulament atât cu Serviciul Rutier Sibiu din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție, cât și cu Biroul Rutier Sibiu din subordinea Poliției Municipiului Sibiu. Totodată, dacă din analiza aflată în curs va rezulta că este necesară adoptarea unor reglementări care nu intră în competența municipalității, ne vom adresa și Ministerului Afacerilor Interne”, adaugă Mirela Gligore. 

Trotinetele Lime și Bolt au limită de viteză în Sibiu 

Încă din anul 2022, Primăria Sibiu a solicitat celor doi operatori care închiriază trotinete – Lime și Bolt – să limiteze automat viteza de circulație a trotinetelor, din aplicație, în principalele parcuri din oraș. În restul orașului, limita maximă de viteză automată a trotinetelor este de 25 km/h. 

„Trotinetele Bolt sunt limitate la viteza maximă de 5km/h în parcurile Sub Arini, Astra, Tineretului, Ștrand și Terezian. În restul zonelor, operatorul recomandă utilizatorilor, prin intermediul aplicației, limitarea vitezei la maxim 15 km/h în perioada în care utilizatorii învață să meargă cu trotineta. Trotinetele Lime sunt limitate automat ca viteză după cum urmează: la 5 km/h în Parcul Sub Arini, Parcul Astra, Parcul Tineretului, Parcul Ștrand, Parcul Terezian și pe str. Cetății, respectiv la 13 km/h în centrul istoric, limitare aplicabilă în afara zonelor pietonale unde reglementările interzic circulația vehiculelor, inclusiv a trotinetelor, cu excepția celor aparținând rezidenților și celor care prestează servicii din poartă în poartă”, precizează purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.

Primăria Piatra Neamț a decis să interzică trotinetele electrice închiriate în sistem ride-sharing în urma unui accident în care un adolescent de 15 ani a murit. De asemenea, Primăria Buzău vrea să interzică trotinetele electrice în toate parcurile, în curtea școlilor și în centrul orașului.

Ultima oră