dialog despre evenimente locale în sibiu, oameni de afaceri, dezbateri economice, date locale, știri din sibiu, ora de sibiu.

Primarii din Alțâna, Ațel, Bârghiș,Biertan, Blăjel, Hoghilag, Mihăileni, Păuca, Rășinari, Slimnic și Șeica Mică au dat în judecată propriile primării și, implicit, pe ei înșiși, în calitate de primari, pentru a cere majorarea salariilor.

Primarii Ștefan Șulumberchean din Bârghiș, Bogdan Bucur din Rășinari, Niculae Dancu din Păuca, Marius Emil Urian din Șeica Mică, Adrian Nan Aron din Slimnic, Nicolae Lazăr din Hoghilag, Mircea Mihai Dragomir din Biertan, Ioan Ovidiu Aldea din Ațel, Ioan Cristian Bratu din Mihăileni, Adrian Ioan Antal din Alțâna, alături de viceprimarul Chirion Ionel Ivan din Șeica Mică, își cer în instanță drepturile conferite prin lege.

Cei 11 primari solicită în instanță actualizarea salariilor de bază, în conformitate cu prevederile articolului 164 din Codul Muncii. Ei susțin că actualizările salariale au fost aplicate doar salariilor de la baza grilei.

Primarul din Rășinari, Bogdan Bucur, a explicat contextul: „A fost o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție în 2021, în urma căreia mai multe primării și-au făcut măriri de salarii. Eu nu am fost de acord. Am spus că e mai bine să mergem în instanță, iar dacă instanța va confirma decizia Înaltei Curți, vom face și noi majorările. În multe județe, acolo unde s-au făcut majorările, au fost atacate dispozițiile. Am plecat de la ideea de a aștepta o confirmare oficială, ca să nu ajungem în situația în care primăriile trebuie să recupereze sumele de la angajați”, a spus edilul.

La rândul său, primarul din Bârghiș, Ștefan Șulumberchean, a declarat scurt: „Trebuie să luați legătura cu SCOR, ei s-au ocupat”, a declarat acesta.

Primarul din Biertan, Mircea Mihai Dragomir, a oferit o explicație suplimentară cu privire la o altă acțiune în instanță. „Sindicatul a dat în judecată primăria pentru niște drepturi salariale care nu au fost acordate. Ne-au acționat în instanță ca instituție. Încă nu știm exact cum vom aborda această situație, nu am reușit să vorbim cu avocatul. Ieri am discutat pentru prima dată cu el, după ce a sosit convocatorul. Vom analiza împreună și vom pregăti apărarea”, a declarat acesta.

Primarul comunei din Mihăileni spune că au fost retrase toate procesele. „Nu este cazul nostru, deși apar acolo. De când am preluat mandatul, nu am mai dat curs instanțelor de judecată și am retras toate procesele. Nu mă simt confortabil să fiu menționat într-un astfel de titlu, pentru că nu reflectă realitatea. Repet: nu am mai inițiat sau continuat acțiuni în instanță de la preluarea mandatului”, a spus Cristian Bratu, primar al comunei Mihăileni.

Reamintim că Președintele Sindicatului Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România (SCOR), Dan Cârlan, a declarat miercuri, la Antena 3 CNN, în cazul edililor care au acţionat în instanţă primăriile pe care le conduc ca să îşi mărească salariile că “justiţia este cea care decide cine are dreptate”. Potrivit declaraţiilor făcute de Dan Cârlan, anunţul privind îngheţarea indemnizațiilor primarilor și viceprimarilor se referea, de fapt, la cei 130

Ultima oră