sibienii nu mai fac copii. natalitatea s-a prăbușit în ultimii 35 de ani

Natalitatea a scăzut covârșitor în ultimii 35 de ani în județul Sibiu. Dacă la începutul anilor ’90 se nășteau chiar și 5.000 de copii anual, după anul 2017 trendul a fost descrescător. 

Natalitatea fiind tot mai scăzută, populația sibiană a îmbătrânit de la an la an. Cu toate acestea, județul Sibiu se află în topul județelor „tinere”. 

Citește și: Populația Sibiului se păstrează tânără. În Vâlcea și Alba vârstnicii predomină

Cei mai mulți copii se nășteau în 1990

Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată, în urma unei analize pentru perioada 1990-2024, realizată în județul Sibiu, că cei mai mulți copii s-au născut în anul 1990, respectiv 6.215 bebeluși. În 1991 s-au născut 5.441 de copii, iar în 1992, 5.170 de copii. 

Începând cu anul 1993, numărul nou-născuților a fost de sub 5.000. Au mai existat fluctuații dar, în principiu, natalitatea s-a aflat pe un trend descendent. Spre exemplu, în anul 1997 s-au născut 4.335 de copii în tot județul, iar apoi, în 1998, numărul nou născuților a crescut la 4.710. După anul 2017, natalitatea a fost doar în scădere:

  • Anul 2017: 4.903 copii
  • Anul 2018: 4.633 copii
  • Anul 2019: 4.573 copii 
  • Anul 2020: 4.311 copii
  • Anul 2021: 4.121 copii
  • Anul 2022: 3.878 copii 
  • Anul 2023: 3.658 copii 
  • Anul 2024: 3.363 copii 

Cei mai mulți copii se nasc în Sibiu. Creșteri în Șelimbăr și Cisnădie 

Municipiile Sibiu și Mediaș, care au cei mai mulți locuitori, au avut, în ultimii 35 de ani, și cei mai mulți nou-născuți. În 1990 se nășteau 1.793 de copii în Sibiu și 855 de copii în Mediaș. Datele INS arată că natalitatea a fost în scădere, astfel că, în ultimii ani, situația nașterilor este următoarea: 

Sibiu

  • Anul 2017: 1.665 copii
  • Anul 2018: 1.545 copii
  • Anul 2019: 1.350 copii 
  • Anul 2020: 1.407 copii
  • Anul 2021: 1.261 copii
  • Anul 2022: 1.155 copii 
  • Anul 2023: 1.051 copii 
  • Anul 2024: 929 copii 

Mediaș

  • Anul 2017: 436 copii
  • Anul 2018: 371 copii
  • Anul 2019: 381 copii 
  • Anul 2020: 352 copii
  • Anul 2021: 315 copii
  • Anul 2022: 288 copii 
  • Anul 2023: 273 copii 
  • Anul 2024: 217 copii 

Comuna Șelimbăr are mai multe nașteri în 2024 decât avea în anii ’90, iar asta datorită dezvoltării, construirii de noi locuințe, care au adus și mai mulți locuitori și familii tinere în zonă. În 1990 se nășteau aici doar 67 de copii, în 1991, 52 de copii, în 1992, 54 de copii și în 1993, 46 de copii. După anul 2012, numărul nou-născuților a fost în creștere. Pe atunci se nășteau 104 de copii. Trendul a fost crescător, cu mici fluctuații, astfel că în 2020 s-au născut 226 de copii, în 2021, 267 de copii, în 2022, 253 de copii, în 2023, 269 de copii, iar în anul 2024 s-au născut 229 de copii. Și în Cisnădie statistica este interesantă. Dacă la începutul anilor ’90 se nășteau peste 200 de copii, după anul 2.000 natalitatea a fost în scădere. După anul 2012 natalitatea a crescut din nou, astfel că în 2024 au fost înregistrate 243 de nașteri. 

Ultima oră