Denis Alexandru are doar 14 ani, dar poartă pe umeri o povară uriașă pentru vârsta lui. Locuiește în Mediaș și, deși viața i-a pus piedici la fiecare pas, el continuă să zâmbească și să creadă că viitorul îi poate aduce o șansă la normalitate.
Totul a început într-o zi obișnuită la școală, când Denis a căzut în curtea liceului. Ce părea un accident minor s-a transformat într-un diagnostic crunt: Distrofie Musculară Duchenne, o boală genetică rară care slăbește mușchii progresiv și, în timp, îi afectează postura și mobilitatea.
De la doar 9 ani, Denis nu a mai putut merge normal, iar la 11 ani medicii i-au confirmat diagnosticul. În prezent, el folosește un scaun rulant electric, deoarece nu mai are putere pentru a manevra unul manual. Mobilitatea trunchiului său este foarte limitată, iar scolioza severă îi apasă organele interne.

La spitalul Sant Joan de Déu din Barcelona, medicii au explicat clar: operația de corecție a coloanei este vitală. Intervenția este complicată, dar reprezintă singura cale pentru ca Denis să își păstreze funcționalitatea și să aibă șansa unei copilării cât mai normale. Costurile însă sunt uriașe: 75.000 de euro pentru teste, sala de operație, spitalizare și recuperare.
O familie care nu renunță
Mama lui, Alexandra Birtalan, povestește cu emoție și cu o forță impresionantă:
„Până acum am reușit să strângem 14.000 de euro. Suntem încă departe de suma necesară, dar nu ne pierdem speranța. Ne-au spus medicii că operația nu poate fi programată până când nu adunăm întreaga sumă și, desigur, până când va fi disponibil chirurgul. Încercăm în fiecare zi să găsim soluții – am contactat firme, am cerut sprijin pentru evenimente caritabile, căutăm orice variantă pentru a strânge banii.”

Pentru Denis, timpul este prețios. Fiecare lună care trece îi aduce noi dificultăți. „Are nevoie de operație cât mai curând pentru a nu mai trece prin suferințele de acum”, adaugă mama lui. „De săptămâna viitoare începe din nou școala online, pentru că sănătatea nu-i mai permite să fie alături de colegii lui. Însă el nu se plânge niciodată. Zâmbește mereu și ne arată ce înseamnă să lupți în fiecare zi.”
Cum poți ajuta
Cei care doresc să contribuie la operația lui Denis o pot face prin Asociația Îngerașul Denis Alexandru:
EUR
- IBAN: RO38BTRLEURCRT0CS7174401
- Swift: BTRLRO22
- Nume: ASOCIATIA INGERASUL DENIS ALEXANDRU
RON
- IBAN: RO91BTRLRONCRT0CS7174401
- Swift: BTRLRO22
- Nume: ASOCIATIA INGERASUL DENIS ALEXANDRU


