tânăr și aventuros: un adolescent din mediaș s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins fără permis

A condus fără permis și cu motocicleta neînmatriculată: dosar penal pentru un adolescent din Mediaș.

La data de 30 septembrie, în jurul orei 17:15, polițiștii rutieri din Mediaș au oprit pentru control o motocicletă pe strada Ighișului, condusă de un tânăr de 16 ani, din satul Moșna.

Verificările au arătat că adolescentul nu deține permis de conducere, iar motocicleta nu era înmatriculată sau înregistrată.

În acest context, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat.

Ultima oră