Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Cisnădie, a fost reținut de polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr pentru încălcarea unui ordin de protecție emis de Judecătoria Sibiu.
Potrivit anchetatorilor, la data de 21 septembrie, în jurul orei 20:30, bărbatul s-ar fi deplasat la locuința părinților săi din localitatea Daia, ar fi pătruns în curte și i-ar fi amenințat cu acte de violență, încălcând astfel măsurile impuse prin ordinul de protecție valabil timp de 9 luni, emis pe 21 mai 2024.
În baza probatoriului administrat, la data de 2 octombrie, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore și l-au escortat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor.
Pe tot parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.


