se închide centru de arest de la ipj sibiu: persoanele reținute, duse în alte județe
foto: arhivă

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu anunță suspendarea temporară a activității Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul instituției, în perioada 1 octombrie 2025 – 31 martie 2026.

Măsura vizează custodierea persoanelor private de libertate față de care se dispun măsuri preventive privative de libertate de către organele judiciare din județul Sibiu.

Decizia are la bază lucrările derulate în cadrul proiectului „Modernizare în vederea creșterii eficienței energetice a sediului Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu”. Acestea necesită relocarea activității de arest preventiv pentru o bună desfășurare a proiectului.

Unde vor fi transferați deținuții

Pe perioada suspendării activității, persoanele reținute sau arestate preventiv în județul Sibiu vor fi încarcerate în centrele similare din alte județe: Alba, Brașov, Covasna (Sfântu Gheorghe), Hunedoara (Deva), Harghita (Miercurea Ciuc), Mureș, Gorj (Târgu Jiu), Argeș (Pitești) și Vâlcea.

Distribuirea se va face ținând cont de evoluția situației operative și gradul de ocupare al acestor centre, astfel încât să nu fie afectată executarea măsurilor preventive dispuse de instanțe sau alte organe judiciare.
Activitatea Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu urmează să fie reluată după finalizarea lucrărilor de modernizare, începând cu 1 aprilie 2026.

Ultima oră