FOTO arhivă

O furtună puternică ce s-a abătut vineri seara asupra Capitalei a dat peste cap traficul aerian pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. Două zboruri care urmau să aterizeze la București au fost redirecționate, unul dintre ele ajungând pe Aeroportul Internațional Sibiu.

Cursa Tarom 276, care venea din Salonic, a fost deviată către Sibiu, unde a aterizat în siguranță în jurul orei 21:30. O altă aeronavă, WizzAir 3004 pe ruta Luton – București, a fost redirecționată spre Craiova, din cauza condițiilor meteo extrem de nefavorabile din zona Capitalei și a județului Ilfov.

Potrivit Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), în momentul incidentului, în zona Otopeni se manifestau vânt puternic în rafale și ploi torențiale, ceea ce a făcut imposibilă aterizarea în siguranță a aeronavelor.

„În acest moment, aeronavele decolează și aterizează pe Aeroportul Henri Coandă, dar se pot înregistra întârzieri din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Pistele, platformele și căile de rulare a aeronavelor sunt deschise și operaționale, fiind asigurate condițiile pentru desfășurarea operațiunilor aeriene”, se arată în informarea transmisă de CNAB, vineri seară.

Pasagerii zborului Tarom redirecționat la Sibiu au fost preluați și transportați ulterior către București, conform procedurilor standard ale companiei.

Ultima oră