ema, fetița din sibiu care respiră cu ajutorul aparatelor. are nevoie de ajutor: “medicii nu-i dădeau nici o șansă”

Are doar șase luni și deja a trecut prin mai multă suferință decât ar trebui să îndure un om într-o viață. Ema-Ștefania este fetița unui polițist din Sibiu, Mîndreanu Georgin, și a unei asistente medicale, Răducea Alexandra-Elena.

De la naștere, micuța trăiește conectată la aparate, intubată și ventilată mecanic. Diagnosticul pus de medici a fost crunt: hipoxie severă – lipsă de oxigen la creier. I-au spus părinților că nu va supraviețui mai mult de câteva zile. Dar Ema a refuzat să renunțe.

bebeluș conectat la echipamente medicale, monitorizare intensivă în spital.

De șase luni, ea continuă să lupte, zi de zi, într-un pat de spital din Sibiu, sub privirea neobosită a mamei ei, care speră la o minune. Iar acum, pentru prima dată, acea minune pare posibilă: există un tratament care îi poate oferi Emei o șansă la viață.

O naștere normală, urmată de un coșmar

Povestea Emei-Ștefania a început ca o sarcină perfect normală. „Totul a decurs bine. N-am avut nicio problemă la niciun control. Sarcina a fost monitorizată, fără niciun semn de alarmă”, povestește mama, Alexandra.

Nașterea a fost însă un șoc: fetița a venit pe lume doar cu bătăile inimii, iar scorul Apgar a fost 2. După câteva minute, medicii au reușit s-o stabilizeze cu ajutorul aparatelor, dar urmările au fost devastatoare. „De la naștere, nu se mișcă. Este foarte încordată, dar musculatura e moale. Are nevoie de recuperare zilnică, de îngrijiri permanente.”

Drumuri între spitale, diagnostice incerte și greșeli medicale

După naștere, Ema a fost internată la Maternitatea din Sibiu, apoi transferată la Spitalul „Marie Curie” din București, pentru montarea unei traheostomii și a unei gastrostome.
„De la Sibiu i s-au dat 72 de ore maxim că va trăi”, își amintește Alexandra. „Am cerut transferul la București ca să i se pună traheostomie și gastrostomă, să o putem lua acasă.”

Acolo, însă, familia a trăit o experiență dureroasă. „Ema era sedată non-stop. Ziceau că e agitată, dar ea nu se mișcă. I-au dat foarte multe anticonvulsivante, au făcut o legumă efectiv. Starea ei s-a degradat foarte mult cât a stat acolo.”

Mama susține că, în perioada în care copilul ei era internat, mai mulți bebeluși au murit în secția de terapie intensivă, iar spitalul s-ar fi confruntat cu infecții grave.
„A luat Klebsiella și apoi Candida Auris. Secția era în carantină, dar nu s-a spus nimic public. În ultima lună cât am stat acolo, au murit șase copii. În ultimele trei zile, trei copii. Cu o oră înainte să plecăm cu Ema, a mai murit unul. A fost un coșmar.”

Părinții au încercat să semnaleze situația către instituții și presă, însă spun că nu au fost ascultați. „Am încercat să luăm legătura cu televiziuni mari, cu presa națională, dar nimeni nu ne-a răspuns. Am primit sprijin doar de la oameni din Sibiu, care au scris despre noi și ne-au ajutat să plecăm de acolo.”

filname: copil spitalizat cu mască de oxigen și bandaj pe mână.

Un stop cardio-respirator pe aeroport

În ziua plecării spre spitalul Luther, pe aeroportul din Sibiu, fetița a intrat într-un stop cardio-respirator – inima și respirația i s-au oprit. Medicii au reușit să o resusciteze timp de 15 minute, iar acum este stabilizată și continuă tratamentul în România.
„Ema a făcut stop cardio-respirator, pe aeroportul din Sibiu. A fost resuscitată 15 minute de echipajul SMURD din Sibiu. Mulțumim lui Dumnezeu că şi-a revenit.”

În prezent, micuța este internată la Spitalul Luther din Sibiu, iar familia se pregătește să o ducă acasă.

Singura speranță: tratamentul de la Târgu Mureș

Părinții au aflat de o terapie care ar putea ajuta: tratamentul hiperbaric la o clinică privată din Târgu Mureș. Acesta presupune 15–20 de ședințe de oxigenoterapie în camera hiperbară, câte trei ore pe zi.

„Pentru ea, per ședință este 600 de lei, fiind mică. Plus kinetoterapie, care tot se plătește, fiind ceva privat”, explică Alexandra. „Terapia hiperbară nu se decontează în România. Dar vrem să încercăm orice putem.”

Costul total al tratamentului este de aproximativ 30.000 de euro, iar familia mai are nevoie de 5.500 de euro pentru ca Ema să poată pleca la tratament.

Cum poți ajuta

Oricine dorește să se implice o poate face printr-o donație în conturile deschise pe numele mamei:

Titular: Răducea Alexandra-Elena
Cont RON: RO32 BRDE 410S V255 8098 4100
Revolut: 0737 270 005
IBAN Revolut: RO97 REVO 0000 1493 4379 5861

Ultima oră