drum important de legătură cu nordul județului sibiu reabilitat pe banii brașovului: costă aproape 37 milioane lei

Consiliul Județean Brașov continuă modernizarea DJ 104 Făgăraș – Șoarș – Bărcut spre limita județului Sibiu.

În ciuda sistării depunerii facturilor prin programul „Anghel Saligny”, Consiliul Județean Brașov anunță că va continua, din fonduri proprii, modernizarea drumului DJ 104 Făgăraș – Șoarș – Bărcut, tronson care ajunge până la limita cu județul Sibiu.

Proiectul vizează două loturi: Lotul II Făgăraș – Șoarș (10,085 km) și Lotul III Șoarș – Bărcut – limită județ Sibiu (15,355 km). Pentru Lotul III, etapa de proiectare este finalizată, documentația tehnică fiind depusă pentru obținerea Autorizației de Construire, urmând ca lucrările să înceapă imediat după eliberarea acesteia. Lotul II se află în faza finală de proiectare.

Președintele CJ Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a precizat că pentru anul 2025 au fost alocate aproximativ 7 milioane de lei pentru Lotul III și 3,5 milioane de lei pentru Lotul II, din bugetul propriu al județului, urmând ca finanțarea prin programul „Anghel Saligny” să fie decontată ulterior deblocării acestuia.

„Modernizarea DJ 104D este un obiectiv pe care ni-l asumăm, indiferent de finanțările disponibile la nivel guvernamental. Este esențial ca traficul între municipiul Făgăraș, comunele și satele limitrofe până la granița cu județul Sibiu să se desfășoare în condiții sigure și moderne”, a declarat Veștea.

Execuția lucrărilor a fost atribuită firmelor Diferit AG SRL – Diferit SRL – Viarom Construct SRL – Construct CDP SRL pentru Lotul II și PORR Construct SRL pentru Lotul III. Contractele de modernizare sunt estimate la peste 36 de milioane de lei pentru Lotul II și aproape 70 de milioane de lei pentru Lotul III, incluzând servicii de proiectare și execuție.

Ultima oră