ambulanță smurd în acțiune în sibiu, serviciu de urgență, intervenție medicală, echipaje de salvare, situații de urgență.
Sursa: TikTok/lucianp.sandu

O situație tensionată a avut loc, luni, în municipiul Sibiu, după ce o adolescentă a fugit de la școală și a pus pe jar autoritățile. Minora a fost găsită într-un final în incinta bazinului Olimpia. 

@lucianp.sandu

Sibiu, 06.10.2025 Bazinul Olimpia www.opiniadesibiu.ro

♬ som original – KarineSouza

Totul s-a petrecut în cursul zilei de luni în municipiul Sibiu. Minora, în vârstă de 15 ani, ar fi plecat de la școală după o ceartă cu tatăl său care, în aceeași dimineață, i-ar fi zis că o va duce la o clinică să îi facă analize de sânge, suspectând-o de consum de substanțe interzise, notează KanalD. 

După ce a părăsit școala, conducerea l-ar fi anunțat pe tatăl fetei, care a cerut ajutorul poliției pentru a o găsi, temându-se că ar putea face un gest necugetat. Autoritățile s-au mobilizat, la fața locului fiind constituit un dispozitiv complex format din polițiști, pompieri, trupe speciale, negociatori și echipaje medicale, copila fiind găsită în scurt timp în incinta Bazinului Olimpia. Ea a intrat prin efracție în imobil.

Din fericire, în urma negocierilor, adolescenta a acceptat să iasă din clădire. Ea a fost consultată de un echipaj medical și se află în afara oricărui pericol.

Ultima oră