O cursă a companiei British Airways, care zbura de la Istanbul spre Londra, a fost nevoită să aterizeze de urgență, în această seară, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă.
Urgența a fost semnalată după ce mai mulți pasageri au acuzat probleme medicale. Potrivit Companiei Naționale Aeroporturi București, patru persoane ar fi fost expuse la fum la bordul aeronavei.
Aterizarea s-a realizat în siguranță la ora 18:14, după ce, începând cu ora 17:50, piloții au transmis solicitarea de urgență. La fața locului au fost mobilizate echipaje medicale ale aeroportului și un echipaj SMURD.
Avionul, un Airbus A320, transporta 142 de pasageri, care au fost evacuați după confirmarea prezenței fumului la bord. Patru dintre aceștia primesc în continuare îngrijiri medicale pentru posibila intoxicație.
“Imediat după aterizare, s-a confirmat prezența fumului, iar toate persoanele aflate la bord au fost evacuate. Patru persoane care acuză stări de rău, fiind posibil intoxicate cu fum, primesc asistență medicală la fața locului.” se arată într-o postare Facebook a Ministerului Sănătății
Autoritățile aeroportuare au deschis o anchetă pentru a stabili cauza fumului și pentru a verifica dacă siguranța zborului a fost compromisă.


