Șeful ANAF, Adrian Nica, a declarat că inspectorii instituției au fost nevoiți să pătrundă cu forța în imobilul deținut de soții Iohannis, situat pe strada Nicolae Bălescu din Sibiu, după ce aceștia au refuzat predarea locuinței.
„Colegiii noștri au notificat cei doi soți pentru a preda imobilul, însă aceștia au răspuns prin avocat că nu dețin cheia și consideră că nu este necesar să se prezinte. În această situație, ANAF a forțat una dintre intrări și a pătruns în interior pentru inventarierea bunurilor, constatând că imobilul se află în stare de degradare”, a explicat Adrian Nica pentru Antena 3 CNN.
Inspectorii ANAF au precizat că soții Iohannis au solicitat și explicații privind modul de calcul al sumei datorate, însă până în prezent nu există indicii că ar intenționa să achite suma. Statul va solicita în instanță plata a aproape 1 milion de euro, reprezentând venituri din chirii obținute ilegal, penalități și dobânzi, și va lua măsuri asiguratorii asupra bunurilor pentru recuperarea prejudiciului.
Casa din Sibiu a fost pierdută definitiv de soții Iohannis în instanță, după ce timp de 17 ani a fost închiriată unei bănci comerciale, imobilul fiind obținut pe acte considerate false.


