Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, a scăpat de pedeapsa pentru abuz în serviciu, după ce Curtea de Apel București a admis contestația formulată împotriva sentinței pronunțate anterior de Tribunalul București – Secția I Penală.
Magistrații au decis că infracțiunea de abuz în serviciu, pentru care Oprescu fusese condamnat la 3 ani de închisoare, este dezincriminată, în baza art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală. În consecință, Curtea a dispus în înlăturarea pedepsei aferente acestei infracțiuni, precum și a pedepselor complementare și accesorii.
Instanța a desființat sentința anterioară și a reindividualizat pedepsele componente ale condamnării inițiale de 10 ani și 8 luni de închisoare, pronunțată în mai 2022.
Astfel, au fost repuse în individualitatea lor pedepsele de:
- 6 ani și 6 luni de închisoare,
- 6 ani de închisoare,
- 3 ani și 6 luni de închisoare,
în timp ce pedeapsa de 3 ani pentru abuz în serviciu a fost eliminată ca urmare a dezincriminării.
Curtea de Apel București a dispus contopirea pedepselor rămase, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 6 ani și 6 luni, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 3 ani și 2 luni, rezultând o pedeapsă finală de 9 ani și 8 luni de închisoare.
Magistrații au decis anularea vechiului mandat de executare emis în baza sentinței Tribunalului București și emiterea unui nou mandat, conform noii decizii. Din pedeapsa rezultantă se deduce perioada în care Sorin Oprescu a fost reținut, arestat preventiv și arestat la domiciliu, respectiv între 6 septembrie 2015 și 14 ianuarie 2016.
Decizia Curții de Apel București este definitivă.
Cât mai are de executat
În urma recalculării, Sorin Oprescu rămâne cu pedeapsa de 9 ani și 8 luni de închisoare, însă, având vârsta de peste 65 de ani, beneficiază de regimul de executare redus la jumătate – adică 4 ani și 10 luni.
De asemenea, potrivit procedurii și perioadei ispășite deja în Grecia (unde a fost reținut după condamnarea din 2022), lui Oprescu i se mai reduce încă o treime din pedeapsă, rezultând o durată totală rămasă de aproximativ 3 ani și 4 luni.
Conform calculelor efectuate pe baza perioadei executate în Grecia, fostului primar i-ar mai rămâne de executat aproximativ o lună de închisoare, în cazul în care s-ar întoarce în România.
Context
Sorin Oprescu, fost primar general al municipiului București, a fost condamnat definitiv în mai 2022 la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru fapte de luare de mită, spălare de bani și abuz în serviciu, fiind acuzat că ar fi primit bani prin intermediari de la funcționari din Primăria Capitalei.
Ulterior, acesta a fost localizat și reținut în Grecia, unde a început executarea pedepsei.
Prin decizia de joi, Curtea de Apel București a constatat dezincriminarea uneia dintre faptele din dosar – abuzul în serviciu – reducând astfel pedeapsa totală la 9 ani și 8 luni.


