politicieni locali sibiu, lideri partide, portrete oficiale, imagine politică, orașul sibiu, alegeri locale sibiu, reprezentanți politici sibiu, personalități politice, lideri politici românia, orașul sibiu în politică.
Ioan Oancea, Mircea Orlățan, Alin Schiau Gull, Horațiu Răcuciu, Adrian David

Guvernul a aprobat, la începutul lunii octombrie, o Ordonanță de Urgență prin care limitează cheltuielile primăriilor din întreaga țară, inclusiv ale celor din județul Sibiu. Rectificarea bugetară s-a făcut „pe minus”, ceea ce înseamnă că edilii nu mai pot realiza anumite cheltuieli în ultimele luni ale anului.

Deși majoritatea primăriilor din județul Sibiu reușesc, în general, să se gospodărească din bugetele proprii, primarii recunosc că măsurile de austeritate se resimt. Mulți edili admit că, în anii trecuți, rectificările bugetare aduceau sume suplimentare, vitale pentru acoperirea cheltuielilor curente. Anul acesta însă, situația este diferită: deși multe administrații locale și-au făcut calculele cu prudență încă de la începutul anului, rectificarea negativă le pune presiune pe bugetele locale.

„Este o presiune pe buget, dar ne descurcăm”

Ioan Oancea, primarul orașului Tălmaciu, spune că pe partea de funcționare nu există probleme, salariile angajaților putând fi plătite fără probleme până la finalul anului. Acest lucru se întâmplă și fiindcă primăria lucrează cu un aparat subdimensionat.

„Noi avem bani, ne vom descurca până la finalul anului. Există însă o problemă, și anume că aparatul Primăriei orașului Tălmaciu este mult subdimensionat. Situația este, într-o oarecare măsură, îngrijorătoare. În perioada următoare se vor pensiona 4 colegi, noi eram oricum sub numărul cu care puteam funcționa. Secretara va ieși la pensie, la fel și o persoană de la Evidența Persoanelor, un polițist local și un angajat de la Comercial. Din 30 de angajați câți avem, cu tot cu Asistența Socială și SVSU, căci și ei țin de noi, tot suntem puțini. (…) Noi am scos posturi la concurs și nu s-a înscris nimeni, fiindcă salariile în privat sunt mult mai mari decât la stat. Avem nevoie de arhitect și nu vine nimeni pe un salariu de 5.000 lei. Sunt anumite probleme și inconveniente. S-a creionat mult în ultima perioadă, în media, ideea că primăriile ar fi mari consumatoare de resurse, de bani, când nu este așa. În comune și orașe mici, salariile primarilor sunt de 5.000 lei brut. Am muncitori la întreținere, muncitori calificați cu experiență, care câștigă salariul minim pe economie, așa că le înțeleg nemulțumirea”, spune primarul din Tălmaciu. 

Cu toate acestea, Ordonanța adoptată recent de Guvern pune primăriei unele piedici. Anumite lucrări sunt puse pe pauză, iar alte achiziții sunt amânate la Tălmaciu. „Din punct de vedere bugetar, nu stăm rău. Sigur, nu stăm ca Șelimbărul, care are o forță economică, dar nu avem datorii. Pe partea de finanțări, nouă ni s-au rambursat banii în decontările trecute. Mai avem acum niște bani pe care îi așteptăm pe Saligny ca să putem plăti prestatorii. În rest, am încercat să facem economii. Probabil vom mai renunța la obiectivele pe care ni le-am propus la început de an. Aveam o reabilitare de străzi și mai mult ca sigur vom renunța la ea, pentru că va trebui să plătesc furnizorii și prestatorii până se vor rambursa sumele de pe proiecte, acolo unde s-a depășit termenul de plată, pentru a nu intra la penalități. De exemplu, la Poliția Locală, autoturismul pe care îl avem este un consumator de bani, e uzat și vechi și cedează. Aveam în plan să luăm prin Programul Rabla alt autoturism, dar mai mult ca sigur vom renunța la el. Mai aveam o camionetă de care avem nevoie iarna, dar nu știu dacă ne mai încadrăm să luăm și acel utilaj”, explică Oancea.

Primarul afirmă că există o presiune pe bugetul local, însă nu se pune problema să nu se poată descurca până la finalul anului. „Este o presiune pe buget, chiar dacă nu este exagerat de mare. Inclusiv când vine vorba despre plata asistenților personali – și acolo se pune presiune pe bugetul local. Nu mi se pare corect să avem noi obligația să îi plătim, când acești oameni au contribuit la bugetul național. Mi se pare o chestiune ciudată că ni se pune nouă în spate obligația să le plătim indemnizațiile, când ei nu fac parte din aparatul propriu al primăriei. Din punct de vedere financiar, nu pot să zic că avem un blocaj. Blocaje sunt pe proiectele de pe Anghel Saligny, acolo unde momentan se suspendă lucrările. Ce ne-ar mai putea încurca din acea ordonanță este partea de consultanță. Blocând asta, eu nu mai pot aplica la alte proiecte, căci oriunde te lovești de o documentație care trebuie plătită. La acest moment, consider că acestea sunt singurele piedici la noi. Vom vedea ce va fi la anul”, a adăugat acesta. 

„Noi am făcut rectificarea noastră”

Nici la Cisnădie nu sunt probleme cu banii. „Suntem mai prudenți”, spune primarul Mircea Orlățan. El a adăugat că, înainte să apară Ordonanța nr. 52, administrația locală și-a făcut propria rectificare. Chiar și așa, și aici unele lucrări vor putea fi demarate doar anul viitor. 

„Noi nu stăm rău, chiar înainte să apară această ordonanță noi am făcut o rectificare, ne-am angajat cheltuielile pe anul acesta și pot să zic că nu ne afectează. Mai departe, noi primim ceva mai puțini bani din cotele defalcate față de anul trecut, dar nu ne afectează prea mult. În rest, avem prudență. Avem o finanțare pe Anghel Saligny, am încărcat o factură mare de 500.000 euro și sperăm că o să fie onorată la începutul anului viitor. Datorită birocrației, procedurilor de achiziție, unele lucrări vor începe anul viitor. Pentru canalizarea de pe Lungă avem 9 oferte și sunt în evaluare. Vom semna contractul, dar investiția propriu-zisă va începe, cel mai probabil, anul viitor. La fel și cu grădinița din Cartierul Arhitecților, care este acum în faza de avizare, va începe lucrarea anul ce vine. Cu funcționarea suntem bine. Este bine că am făcut rectificarea noastră și ne-am gândit la cheltuieli. Cum am spus, suntem mai prudenți și așteptăm finalul acestor negocieri de la Guvern, să vedem cu ce constrângeri vin”, precizează Mircea Orlățan. 

„Suntem afectați, dar nu e un dezastru”

Alin Schiau Gull, primarul orașului Agnita, spune că toate proiectele derulate prin PNRR merg cu „frâna trasă”, dar speră ca, de anul viitor, lucrurile să intre pe făgașul normal. Acesta precizează că și-ar fi dorit să poată aplica pentru finanțare pentru proiecte importante pentru comunitate.

„Probleme cu salariile nu avem, cu acoperirea costurilor nu avem. Dar suntem la final de licitații, ceea ce înseamnă că dacă vrem să ne înscriem la anumite proiecte nu avem cum. Aici mă doare pe mine – pentru că nu pot înscrie pe ADR. Acolo sunt niște finanțări pentru baterii pentru panouri fotovoltaice și pentru piste de biciclete. Trebuie să vedem acum de unde mai strângem niște bani pentru a face plățile. În același timp, anumite investiții trebuie regândite, fiindcă încasările anul acesta au fost mai mici. Suntem afectați, dar nu este un dezastru. 

Problema este că a rămas o meteahnă veche – în fiecare an unele primării așteptau să vină bani de investiții bugetare. Unele primării au mers pe ideea asta, că tot timpul merge. Acelea cu siguranță acum întâmpină probleme. Noi tot timpul ne-am gospodărit, dar clar ar fi fost super să avem buget în plus, să plătim facturile restante către constructori pe PNRR, pe Anghel Saligny. Toate proiectele merg cu frâna trasă. Înțeleg că e problema până se va construi bugetul și sper ca pe anul viitor să ne reglăm”, spune edilul. 

„Ne descurcăm”

Primarul orașului Săliște, Horațiu Răcuciu, spune că nu a renunțat la nicio investiție. „Ne descurcăm pentru că bugetul a fost făcut corespunzător încă de la începutul anului. Nu am fost nevoiți să renunțăm la anumite investiții, pentru că le-am calculat pe toate de la început. Așteptăm și decizia finală privind reorganizările. În principiu, nici pe această temă nu sunt probleme, pentru că noi avem posibilitatea să angajăm până la 53 de persoane, iar la noi sunt angajați puțin peste 30 de oameni, deci nu ne facem griji”, precizează acesta. 

Și în Primăria Avrig lucrurile stau bine: nu sunt probleme cu banii, salariile pot fi plătite până la finalul anului, iar investițiile continuă. „Am văzut rectificarea bugetară. Un singur minus am putut identifica, respectiv cel care privește persoanele cu handicap. Nu ne afectează, fiindcă este vorba doar despre câteva zeci de mii de lei. Este posibil să mai fie în decembrie o reglare și atunci vom vedea. Din punct de vedere bugetar, la nivelul orașului Avrig nu sunt probleme, avem asigurate cheltuielile salariale și investițiile. Ne încadrăm în buget, nu sunt probleme în orașul nostru”, spune Adrian David, edilul din Avrig. 

Ultima oră