mașină răsturnată pe carosabil, intervenție a echipajelor de salvare și poliție la un accident rutier pe șoseaua din județul sibiu. se activează planul de intervenție pentru gestionarea situației.

Accidentul de duminică, dintre Ruja și Agnita, s-a soldat cu decesul șoferului. Omul a intrat cu microbuzul într-un cap de pod. Din păcate, salvatorii care au venit în sprijin nu i-au putut salva viața. 

Evenimentul s-a produs pe DJ 106, la km 61+200 metri, între localitățile Ruja și Agnita. Potrivit polițiștilor, șoferul unui microbuz, în vârstă de 75 de ani, din Buzău, a intrat într-un cap de pod.

„Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea o autoutilitară de transport marfă pe DJ 106, pe direcția Ruja – Agnita, un  bărbat în vârstă de 75 de ani, domiciliat în județul Buzău, din cauze care urmează a se stabili, a pierdut controlul direcției de deplasare, a lovit un cap de pod și a ieșit în afara părții carosabile”, informează Isabela Brad, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma accidentului, bărbatului i s-au aplicat manevre de resuscitare de către echipajele medicale sosite la fața locului însă, din nefericire, acesta nu a răspuns la manevre, fiind declarat decedat.

IMAGINI DE LA ACCIDENT, AICI

În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul  rutier și luarea măsurilor legale în consecință. Traficul la fața locului este blocat în continuare pentru efectuarea cercetării la fața locului. Reprezentanții IPJ roagă șoferii să respecte indicațiile polițiștilor prezenți la fața locului.

Ultima oră