preot ortodox în timpul slujbei religioase în biserică, purtând veșminte tradiționale și un tiară elaborată, înconjurat de enoriași și decoruri bisericești, la un eveniment religios.

În Duminica a 21-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a sărbătorit 78 de ani de viață. Cu această ocazie, ierarhul a liturghisit în capela Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, unde a fost așezată o icoană și un fragment din moaștele Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, care devine astfel al doilea ocrotitor al locașului de rugăciune.

La slujbă au participat vicarul mitropolitan pr. lect. univ. dr. Cristian Vaida, decanul facultății pr. conf. univ. dr. Constantin Horia Oancea, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului pr. Bogdan Fluieraș, cadre didactice universitare, protopopi, preoți, studenți teologi și credincioși. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Sfântul Andrei Șaguna”, dirijat de pr. Marius Tofan.

președintele bisericii ortodoxe în timpul slujbei tradiționale din biserică, înconjurat de preoți în veșminte religioase și credincioși, în decor mural cu scene religioase pe fundal. zi de sărbătoare la sibiu: îps laurențiu a împlinit 78 de ani și a primit un dar binecuvântat / foto

După Sfânta Liturghie, un sobor de preoți și diaconi a săvârșit un Te Deum, mulțumind lui Dumnezeu pentru darurile revărsate în viața și slujirea Mitropolitului Laurențiu. Totodată, pr. lect. univ. dr. Cristian Vaida a citit actul de donație semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, prin care capela facultății a primit icoana și fragmentul de moaște, iar pr. conf. univ. dr. Constantin Horia Oancea a prezentat actul prin care Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a fost ales ca al doilea ocrotitor al capelei, la 90 de ani de la prima sfințire a așezământului.

În cuvântul său, Mitropolitul Laurențiu a subliniat legătura dintre Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae și ceilalți sfinți canonizați în acest an, evidențiind importanța receptării Cuvântului lui Dumnezeu și a cultivării unei vieți roditoare în credință și rugăciune.

Decanul Facultății de Teologie, pr. conf. univ. dr. Constantin Horia Oancea, a apreciat acest dar spiritual, menționând că Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae va fi un sprijin pentru cadrele didactice și studenți în aprofundarea cunoștințelor și în întărirea rugăciunii.

În încheiere, pr. lect. univ. dr. Cristian Vaida a transmis felicitările Permanenței Consiliului Eparhial, protopopilor, preoților și tuturor ostenitorilor centrului eparhial, iar Mitropolitul Laurențiu le-a mulțumit celor prezenți și i-a binecuvântat.

relaș și rugăciune în interiorul bisericii ortodoxe din sibiu cu preoți în veșminte tradiționale și icoane istorice, în timpul unei slujbe religioase.

Ultima oră