persoane la o întâlnire comunitară în sibiu, eveniment social pentru seniori și vârstnici, în sala culturii, centrul orașului sibiu, românia, parte a activităților locale pentru sprijinul comunității.

Asociația CENTRUL BUCURIEI lansează proiectul „SIBIU INTERGENERATIONAL”, menit să combată izolarea socială în rândul vârstnicilor și să le îmbunătățească nivelul de trai, prin dezvoltarea unui spațiu de interacțiune și colaborare între generații, axat pe educație și socializare.

Proiectul este finanțat de Fundația Regală Margareta a României, prin Fondul pentru Vârstnici și se desfășoară în perioada 2025–2026 la Sibiu, reunind seniori și tineri voluntari într-o serie de activități menite să promoveze solidaritatea și dialogul între generații.

Scopul principal al proiectului este reducerea izolării sociale a persoanelor vârstnice și stimularea participării lor active în viața comunității. Prin activități educaționale, culturale și recreative, seniorii vor avea ocazia să își împărtășească experiențele de viață, să învețe lucruri noi și să construiască relații autentice cu tinerii din comunitate.

proiect cu suflet la sibiu: tineri voluntari ajută vârstnicii să redescopere bucuria de a trăi

Activitățile vor fi susținute la Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale de pe strada Oțelarilor, nr. 48, Sibiu. Printre activitățile principale se numără:

  • Generații în dialog” – ateliere de comunicare și autocunoaștere susținute de un psiholog, care oferă spațiu pentru povești de viață, jocuri de rol și discuții tematice între tineri și seniori în fiecare vineri, de la ora 13:00
  • Clubul digital al generațiilor” – sesiuni de instruire digitală în care tinerii voluntari îi ajută pe seniori să folosească laptopul, internetul și aplicațiile moderne, de la e-mail la instrumente de inteligență artificială în fiecare marți, între 14:30 – 15:30
  • „Luna cadourilor” – ateliere creative de Crăciun, unde tineri și seniori realizează împreună decorațiuni și cadouri, promovând solidaritatea și spiritul comunitar.
  • Turnee de jocuri intergeneraționale – competiții amicale între echipe formate din seniori și copii, care încurajează cooperarea, comunicarea și buna dispoziție.
proiect cu suflet la sibiu: tineri voluntari ajută vârstnicii să redescopere bucuria de a trăi

Proiectul include și o serie de sesiuni dedicate exclusiv seniorilor, menite să susțină autonomia, sănătatea și siguranța personală:

  • Educație financiar-bancară – ateliere practice despre gestionarea bugetului personal, folosirea cardurilor și prevenirea fraudelor financiare.
    Prima sesiune va avea loc în data de 15 octombrie 2025 (miercuri), ora 11:00
  • Informare și prevenție pentru sănătate – sesiuni interactive cu specialiști, care includ măsurători gratuite, sfaturi de nutriție, exerciții de mișcare și dans, terapie prin muzică și educație medicală adaptată vârstei.
  • Siguranța la domiciliu – prezentări și demonstrații privind utilizarea tehnologiilor care sporesc confortul și siguranța în locuință.

Mai devreme sau mai târziu, dacă avem noroc, cu toții vom ajunge la o vârstă mai înaintată. Sănătatea ni se șubrezește, copiii și nepoții își văd de viața lor, iar mulți vârstnici ajung singuri, triști, cu dorința de a avea pe cineva alături cu care să schimbe o vorbă. Noi, cei de la Asociația Centrul Bucuriei, SUNTEM alături de ei – de pensionarii Sibiului. Încercăm să îi sprijinim cu produse, ateliere de socializare, evenimente de informare, petreceri tematice și  nu în ultimul rând, cu o vorbă bună.”

Dacă vrei să te implici, să ajuți sau să susții cauza noastră, ne poți contacta la:
Asociația Centrul Bucuriei
E-mail: centrulbucuriei@gmail.com
Website: https://centrulbucuriei.ro/

Ultima oră