Primăria Sibiu a aplicat zeci de amenzi persoanelor care au lipit afișe publicitare pe domeniul public, încălcând reglementările locale. Valoarea totală a sancțiunilor se ridică la peste 30.000 de lei.
Zilele trecute, o sibiancă relata pentru Ora de Sibiu experiența neplăcută pe care a avut-o cu un meșter contactat prin intermediul unor afișe publicitare lipite în mai multe zone din oraș. Se pare că astfel de cazuri nu sunt izolate.
Potrivit Primăriei Sibiu, tot mai mulți cetățeni apelează la acest tip de promovare, deși este interzisă în afara panourilor special amenajate. Mulți dintre aceștia au fost deja identificați și amendați de autorități.
„Parte din activitatea curentă a Poliției Locale Sibiu este și monitorizarea mijloacelor de publicitate din oraș, pentru depistarea celor amplasate necorespunzător, cum ar fi amplasarea de afișe în alte locuri decât pe panourile special destinate acestora. Astfel, în acest an, în urma controalelor au fost aplicate, conform Legii nr.185/2013, un număr de 26 de amenzi în cuantum total de 30.000 de lei, iar în alte 4 cazuri sunt în curs de identificare cei care au comis contravenția. Conform acestei legi, amenzile sunt cuprinse între 1.000 lei și 10.000 lei, atât pentru persoanele fizice cât și pentru cele juridice”, a transmis Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.


Amenzile au fost aplicate conform Legii nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate. Acestea vizează atât persoanele fizice, cât și cele juridice, iar cuantumul poate ajunge până la 10.000 de lei.
Citește și: Țeapă cu dușul la Sibiu: femeie păcălită de un „meșter” găsit pe un afiș, lipit pe un stâlp


