Astăzi, 15 octombrie 2025, procurorii și polițiștii au efectuat 17 percheziții domiciliare în județele Dolj, Călărași, Sibiu, Vaslui, Galați, Ialomița, Ilfov, precum și în municipiul București, într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune, delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată
Din probatoriul administrat a rezultat că, în toamna anului 2024, cinci făptuitori au constituit o grupare infracțională organizată, cu scopul obținerii unor beneficii materiale importante de la Administrația Fondului pentru Mediu din România, prin raportarea fictivă a colectării și reciclării unor cantități de deșeuri de echipamente electrice și electronice.
Astfel, în intervalul octombrie-decembrie 2024, liderul grupului infracțional sprijinit de ceilalți făptuitori, a creat aparența derulării unei astfel de activități de colectare/reciclare deșeuri, prin folosirea de documente false constând în facturi fiscale și borderouri de achiziție de la persoane fizice și prin realizarea unui circuit financiar, de asemenea fictiv, între societățile implicate în fraudă.
Pe baza documentelor false, liderul grupului infracțional organizat a întocmit și transmis Administrației Fondului pentru Mediu rapoarte care atestau în mod nereal realizarea obiectivelor de colectare/reciclare DEEE-uri.
Sumele de bani încasate, în mod fraudulos, prin acest mecanism, estimate la peste 3.200 000 lei au fost însușite și repartizate între membrii grupării, conform înțelegerii inițiale dintre aceștia.



